Trivial

Pagină

La curtea Regelui Turela

Pe de altă parte, locul ăsta era ca un catarg bine uns și toată lumea aluneca în sus și în jos pe acest băț unsuror. Chiar în vârf, ca la o corabie, era cuibul corbului, o turelă confortabilă care adăposeta un singur om. Ideea era, din câte mi-am dat eu seama, să te apropii cât mai mult de turelă și de acel om. Ce se întâmpla după aceea, încă nu îmi puteam imagina. Era destul de clar că omul n-avea de gând să te tragă după el în turelă. Rămâneai deci pe stâlpul unsuros. Și, totuși, în toată nebunia asta, ceva se schimba. (citeste mai departe)

Faking it big time

Am parcurs cale lunga de la “Ce faci?” “Bine, tu? 🙂 ”, nu credeți?

Să fii in tipare este depășit, trist, neinteresant, așa că lumea nouă se împarte în deprimați cronici și aparent pastilați. Ah, și genul al treilea, cei care le au pe amândouă, tot mai mulți, tot mai oscilanți între fericire și tristețe extremă. Și să vezi cum tocmai frica de a fi în tipare te înfige adânc în ele și își îmbogățește arsenalul de gesturi și cuvinte cu platitudini prin uzanță ca ”nu-mi pasă!”, ”numai mie îmi pasă! (citește mai departe)

Ați văzut un anotimp mai ca viața ca ăsta?

Pe bune dacă nu mi s-a luat! Fix ca în viață – cel puțin în a mea – când îi dă cu binele, fix atunci când îți pui călcâiele pe masă și mâinile la ceafă și te întinzi să te relaxezi, exact după minutul fericit în care ai apucat să te sprijini și te înfigi mai bine în scaun, zang îți fug roțile pe gresie și dai cu pufosul de rece și tare. Nimic grav, nicio dramă, nicio jale, pur și simplu cineva mai puternic care se joacă amuzat cu tine (și cu nervii tăi, nu mai zic!). (citește mai departe)

Virgulesc, deci respir!

Încă una și mă potolesc cu postările astea enervante adresate nouă, tuturor uitucilor, pentru veșnica amintire a regulilor de scriere și vorbire corectă, atâtea câte mi-am mai putut aduce și eu aminte și câte mi-am mai dat seama că am nevoie să reîmprospătez. Sau poate mă răzgândesc și mai scriu pentru că văd că vă place și, cu siguranță, am mai uitat câte ceva. 🙂 (citește mai departe)

Bună dimineața. Știi?

Bă, sincer, nu știam, dar mă bucur că ai decis să îmi împărtășeti cum e a ta, că de dimineața mea eram cam indecisă. Dar acum știu sigur că a mea e proastă pentru că am început-o cu replicile tale inutile. Și, nu, nu e vorba de “bună dimineața“, nu consider  politețea desuetă. (citește mai departe)

Știam odata. Nu-i așa că știam?

La cererea publicului cititor (ceilalți nu au înțeles mare lucru), continuăm exercițiile de memorie cu experiența nefericită de viață a altor cuvinte năpăstuite de uitarea celor infectați cu nepăsare și care se folosesc de ele cu nesăbuință, fără să le pese dacă le fac bucăți când ele se vor întregi sau dacă le unesc cu forța de altele lângă care nu prea își doresc să stea atât de aproape. Numai cu antrenament putem să combatem virușii și să ne păstrăm sănătoși. (citește mai departe)

Mama noastră de uituci!

Nu este chiar în tema blogului, dar nu mai pot fără să vă împărtășesc marea mea îngrijorare legată de epidemia care ne-a cuprins, cu șanse mari să ne omoare pe toți. Acum, nu vorbesc despre cea de gripă, din State călătoare și care se anunță destul de serioasă. Doamne ferește-ne! (citește mai departe)

Miracol de Crăciun: te iau de nevastă

Încep cu mărturisirea amară că, deși mai mult decât orice de Crăciunul ăsta mi-am dorit să îmi schimb statutul de la singură la logodită (asta pentru cei care nu utilizează facebook, dar a se citi corect socialmente “my status from single to engaged”), acest lucru nu mi s-a întâmplat. Dar mă mențin optimistă (în fine, încerc să mă mențin, deși e sala închisă, mama gătește bine și prietenii îmi sunt la munte, doi câte doi, cum cere eticheta). (citește mai departe)

„Să vedem ce o fi…”

Ne traim viata in umbra lui “sa vedem ce o fi”, protejati astfel de esecul planurilor noastre. Ne punem dorintele deoparte si le marturisim rar, foarte rar, astfel incat sa nu riscam sa spunem „nu am putut”.

Traim relatii, intalnim oameni, avem experiente innorate de gandul nereusitei si declaram lumii intregi ca ne pasa mereu mai putin. Astfel, lumea intreaga, ca si cum i-ar pasa ei vreodata cu adevarat de tine, poate sa ramana indiferenta la nereusita ta pentru ca nu o cunoaste. (citește mai departe)

De ce ne pierdem duminicile?

De ce ne pierdem duminicile pregatind fara chef o saptamana viitoare despre care oricum nu stim mai nimic? De ce uitam ca exact duminica asta este cea mai buna zi sa facem pentru noi ceva ce stim ca ne aduce placere si, in schimb, pregatim terenul pentru saptamana viitoare careia, sincer, chiar nu stim daca apucam sa-i mai traim toate zilele? (citește mai departe)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s