Relaxează-te, ”totul este sub control” e o utopie!

Standard

Așa. Să ne începem anul cu gânduri bune de…relaxare, lasa sa treacă, nimic nu poate fi cu adevărat controlat, lasa viața sa îți ofere surprizele ei ca o să o facă oricum și treci prin ea cu fruntea sus pentru ca oricum ce e să se întâmple, în mare, o să se întâmple și măcar sa ai atitudinea câștigătoare.

Ca la fiecare trecere de ani ne punem dorințe și ne facem planuri mărețe. Sau, dacă ești mai lucid (cunoscut și ca blazat) nu îți mai dorești nimic și aștepți sa treacă. Dar sa vorbim de cei care își fac planuri și șoptesc dorințe la 12 noaptea. Bai, poți! Poți să faci tot ce îți propui dacă vrei, numai ca s-ar putea sa nu îți iasă din prima, realist vorbind. S-ar putea sa încerci și sa ratezi de câteva ori pana te prinzi cum se face bine. S-ar putea sa intervina stelele și oamenii rai și lenea și sa te împiedice. Dar, na, nimeni nu a spus ca va fi ușor.

Punem presiune mare pe o singura noapte care, în sensul ei cel mai pamantesc, trece la fel ca toate celelalte. Ce o încarca de semnificatie suntem noi, optimisti declarati sau sub acoperire. Încarcam de valoare câteva ore din trecut și din viitor când tot ceea ce ar trebui sa însemne noaptea asta este, de fapt, ca a trecut încă un an cu experiențe care ar trebui să ne fi făcut mai intelepti și ca ni se mai da o șansa la un început a ceva ce ne dorim. Aceeași ca și ieri, numai ca ne place să ne dam termene. De aceea, dacă azi nu poți, e o zi la fel de buna și mâine pentru ca numai noi avem puterea sa incarcam zilele de semnificatie și valoare. Ele în sine sunt un dar de care, sanatosi și cu speranța, trebuie sa profitam oricând. Nu trebuie sa mai așteptam încă un an.

Nu știu câți dintre voi au avut noaptea pe care și-au dorit-o. Și dacă nu a fost așa, a fost mai buna? Mai rea? Cum trebuia să fie ca să fie „inceputul perfect”? Treaba e ca perfect nu e decât ciclul asta de zile și nopti, restul tine mult de noi și de cum vedem lucrurile, ce alegem să facem și cum alegem sa trecem prin ele. Cate inceputuri perfecte de an nu l-au lasat sa se termine ca dracu’ si cate inceputuri rele nu au demontat superstitia spre final?

Pentru ca socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din targ, pentru ca anul trecut aveai iubita în brațe și aseară nu mai era, pentru ca anul trecut erai singura și plansa și aseară l-ai găsit pe el, cel mai cel, pentru ca ai avut tot și ai pierdut tot sau pentru ca ți-a adus anul trecut succes după succes pana nu credeai ca mai poți sa duci fericire, pentru ca la anul habar nu ai cum o să fie, singura mea urare este sa nu uiți cine ești, sa fii echilibrat și armonios cu tine, sa nu te biciuesti, dar nici sa nu te lenevesti și sa fii relaxat și cu zâmbetul pe buze și în suflet. Toate vin și trec și ne formeaza atât cât și în felul în care le lasam.

Mi-am dorit sănătate pentru cei apropiați mie și sa ii meargă lui bine ca sa putem să mergem frumos mai departe, liniște pentru prietenii mei și putere pentru mine. Mi-am sărutat iubitul la 12 noaptea într-un context mai puțin perfect și am crezut în tot în clipa aia, în ciuda a orice. Seara nu a fost perfectă, dar nu a fost nici așa rea. Ca și anul trecut, ca și cel care tocmai a început. Am să ma schimb atât cât pot și cred ca e bine și am să greșesc de multe ori. Nu știu cât de plictisitoare ar fi perfectiunea, dar pana ajungem acolo tot nu o să aflam, așa ca să ne bucuram de zilele noastre imperfecte. Pentru ca încep. Pentru ca e un ger de îți crapa sufletul și te impietreste așa cum ieși pe ușa. Hai, ieși cu zâmbet larg, cel mult faci o laringita și trece, dar ridurile de pe frunte nu prea se trateaza pe bune pe termen lung.

photo

Am spart aseară un pahar și am încălcat deja o rezolutie. Dar v-am scris, nici nu stiam cand o sa se mai intample si nici nu pot sa promit. Nu ma dezmint. Cred în semne și apoi rad de ele. Sa vedeți și lacul înghețat din plan îndepărtat și stelutele de pe geam. Eu sunt la fel ca ieri, numai cumva mai…linistita. Cu o zi mai bătrâna, cu o noapte mai deșteapta. Oricum ar fi, sa nu treacă degeaba! Sa aveți un 2015 bun cu voi si armonios!

Visele NU se implinesc de Craciun!

Standard

E lumea plina de „fapte bune” si de clisee si asta pare a fi luna perfecta pentru ele. Pentru ca avem nevoie de speranta si de impliniri in viata noastra, pentru ca vrem sa ne simtim mai bine si pentru ca vrem sa stim ca nimic rau nu o sa ni si intample, (re)actionam haotic si sporadic, pe unde putem, cand ne lasa cheful, cand nu ne chinuie lenea si cand propria situatie e atat de jos incat speri ca o fapta buna mai poate sa iti schimbe un pic norocul. Pe loc daca se poate.

De ce nu o facem tot timpul? De ce implinim „vise” de Craciun si apoi ne holbam sub pom ca sa vedem daca se materializeaza si ale noastre? Ne reamintim rugaciuni prafuite si le repetam cu disperare cand ne doare mai tare si credem ca lucrurile bune se vor revarsa peste noi pentru ca nu meritam atata rau si ne injuram soarta cand ne trezim in aceeasi mizerie din nou si din nou.

De cele mai multe ori numai de atat suntem in stare. Unii oamenii sunt atat de prosti incat nu se prind niciodata si mor repetand greseli pentru ca e mai confortabila obisnuinta decat lupta. Altii sunt atat de destepti (?), dar atat lenesi si de resemnati ca soarta lor e sa crape chinuiti sufleteste si/sau trupeste, incat renunta la fiecare pala de vant potrivnic si la fiecare cuvant dur de la un oarecare.

4 lumanari aprinse la vii si morti si doua rugaciuni stangace nu vor schimba nimic. O luna de dieta si sapte de imbuibat nu te vor face niciodata fotomodel. 2 ture de parc si 5 weekenduri legate afundat in canapea nu iti vor aduce sanatatea inapoi. O fapta buna si 30 de mizerii facute altora nu te fac un om bun. Cel mult fals. Intr-un termen mai delicat, inconsecvent.

Cand te consideri prea bun si tot ratezi sa o arati solutia nu e sa deplagi lipsa de intelegere, ci sa incepi sa demonstrezi. Si daca o faci o singura data, nu e destul. Si recordurile mondiale sunt doborate. Si cata munca e sa ajungi acolo…Chiar si pentru „cel mai lung carnat din lume”, ca este un exemplu bun si de cooperare, nu numai de efort individual.

Asadar, dragii mei, dupa 33 de ani de multe suisuri si picaje dure, dupe experiente nici pe departe atat de interesante ca ale multor altora, dar extrem de bine interiorizate si marcante, si bune, si rele, dupa o relaxare prosteasca cum ca de acum „merit”, dupa mai bine de doua saptamani de simboluri, reactii, vesti bune si vesti rele, drame si sperante si trezire la realitate, luati de la mine aceasta constatare: visele NU se implinesc de Craciun. Ele se construiesc, de Craciun si in oricare alta zi din an. Cu munca, cu dedicare, cu minte limpede si echilibru, cu renuntare la renuntare si cu verticalitate. Trebuie sa ceri si apoi sa pui umarul la ce ti se da. Nimeni nu merita nimic pentru simplul fapt ca exista, in afara de a fi lasat sa isi faca drumul. Sa decizi sa ii dai mai mult este o chestiune de generozitate. Sa decideti sa va alaturati si sa faceti mai mult pe lumea asta este o chestiune de intelepciune.

Cat despre renuntat si vaicarit…ai grija pentru ca incepe sa te defineasca cam de pe la a doua, a treia oara cand o faci. Si o sa iti contureze imaginea de sine perfecta pentru a te seta pentru esec. Fiecare suntem responsabili pentru soarta noastra si cum alegem sa ne raportam la ea pentru ca, da, ne-o facem singuri si, ca orice lucru facut cu mana ta, vrei sa ti-l faci bine.

Luati ca prim sau al 100-lea pas spre bine pe care il faceti aceste campanii. Sunt non-cliseu daca o faceti cu drag, si suflet, si fara asteptari. Amintiti-va si in ianuarie de oameni carora le faceti un bine acum si transmiteti-le ganduri si energie buna, chiar fara sa ii contactati direct. Scrieti-le si o scrisoare despre speranta si viitor si dati-le mai mult decat orice ambalaj. Pentru ca acesti copii si adolescenti cu nevoie si speranta au facut la randul lor un efort de mai bine. Si-au facut o lista de dorinte, cred in implinirea lor si le comunica mai departe. Ca si voi si mai ales la varste fragede, ei au nevoie sa creada in continuare. Faceti o incercare si vorbiti despre ce faceti numai pentru a ii implica si pe altii. Atat!

Campania ShoeBox

Vrei sa fii unul din spiridusii lui Mos Craciun?

Încrede-te în tine!

Standard

Nu toate lucrurile se așează așa cum îți dorești și poate că viața ta arată mult altfel decât ai visat-o. Cică speranța moare ultima și uneori tu simți că o să fii ultimul care moare după ce speranța va fi de mult îngropată. Îți faci socotelile și îți dă cu jumătăți plus de viață irosite. Sau poate că nu. Poate ai fost mai norocos sau ai descoperit mai devreme că să iei decizii și să te ții de ele este singura cale să fii fericit. Cel puțin temporar. Și ai știut să își urmezi sufletul. Sau mintea. Sau ce crezi tu că te-a ajutat pe tine. ??????????????????Oricine ai fi, dacă azi ești aici înseamnă că odată ai sperat – să îți fie bine, să fii fericit, să fii mai bun, să însemni ceva pentru cineva anume sau să schimbi lumea toată. Că ți-a ieșit sau nu, că vrei același lucru sau altceva, nu îți rămâne decât să crezi în tine și în putearea ta să fii omul care vrei să fii. Altfel, sincer, nu ai mai fi aici. Speranța este undeva adânc sădită în tine și te ține în viață. Oricât de mult ai vrea să renunți, îngrijește-o și crește-o și fă-o mare la loc dacă s-a mai stins pentru că altceva nu ai să te ducă mai departe. Nu te lăsa să trăiești degeaba. Privește-i sau ascultă-i pe cei care-ți sunt dragi. Fii omul pe care îl văd ei. Ei speră pentru tine. Indiferent în ce crezi, în Dumnezeu, în destin, în atomi, în șansă, în spirite, în moarte și nimic, păstrează o fărâmă de credință în tine. Fii cel mai bun om care poți fi pentru tine. Trăiește acum ca și cum ai fi acela. De ce? Pentru că este singura ta șansă să fii fericit.

Vreau totul…de pierdut

Standard

Îți amintești ca de un vis urât. Despărțitrea aia te doare mai mult decât credeai că o să poată vreodată să o facă după atâta vreme. Distanța tot mai mare, cum nu puteai să crezi că ți se întâmplă asta, toate speranțele spulberate, toate planurile acum nerealizabile, o lume diferită decât lăsasei în urmă, durerea surdă la încercările de îmbărbătare ale prietenilor care te păzeau și făceau cu rândul la îngrijit de suflet de parcă aveai gripă cu frisoane, nu un hău uriaș în suflet și o nevoie nebună să îl umpli. Cum te plimbau ca pe un cîine bolnav și te încurajau să astupi golul cu ce-ți făcea ție mai bine – cu zeci de alte femei, cu bombe de zahar și confort pentru creier, cu fum de țigară, cu prietenul ăla care te plăcea dintotdeauna și stătea în așteptare, cu mulți alți prieteni, cu multe alte țigări, cu multe sticle de alcool și nopți imbecilizante menite să îți păstreze cu ele momentele dureroase și să îți curețe mintea de amintiri. Orice numai să nu plângi. Orice numai să nu stai în singurătate și să îți rumegi durerea. Orice numai să nu te doară!

Înghite-ți durerea și mergi mai departe. Nu mai vorbi despre ce a fost. Ce a fost, a fost, s-a dus, nu te mai uita o secundă înapoi. Distrează-te! Distrează-te! Distrează-te! Bea-ți mințile și afumă-ți gândurile negre. Orice ar fi, nu ceda! Timpul (în ignoranța lui) le rezolvă pe toate! Nu? Hmmm, nu. Trece timpul, ești tot mai bine, nu mai știi dacă te doare capul sau sufletul, nu mai știi dacă așa trist ai fost mereu sau așa ai fost, dar asta e o stare normală a lumii întregi. Alții de ce râd oare? Ăștia chiar cred că relația lor o să meargă!? Ce cretini! Toate relațiile se termină. Și se termină urât. Nu, nu-ți da voie să te gândești! Nu, nu…

Dacă ești cel care a rămas în urmă, își amintești ultimul trântit de ușă, uitatul lung pe fereastră, îți amintești spatele, bagajul, viteza cu care a plecat, soarele care urca tot mai sus pe cer, uitatul lung pe fereastră, frica să vezi dacă a mai lăsat ceva, frica să ratezi să îi vezi pașii înapoi pe stradă, hainele asemenătoare ale celor care se plimbau nepăsători la suferința ta acolo sus, primele țigări, întunericul, liniștea, pustiul din tine, cheile false din yală, speranța cu neîncrederea ei, golul, pereții înalți, ecoul casei tale, impersonalul atingerii lucrurilor lăsate în urmă, lacrimile uscate, urletele înnăbușite, părul smuls din cap ca să facă dracului loc gândurilor negre să iasă pe undeva, disperarea, somnul dureros, amorțeala, pietroiul de pe suflet, durerea din stomac, rușinea, sentimentul de inutil, de bun de nimic, de prea puțin, de scârbos, de nedemn, de urât, de oribil, de hidos, frustrarea, dorul din oase, mirosul de pe pernă, mai șters cu fiecare zi, lacrimile care-ți udau cearșaful, sfidarea lucrurilor rămase în urmă, ura celui plecat, nimicul timpului petrecut împreună, cuțitul ușurării lui, fericirea care ți-a ieșit nemiloasă și sfidătoare din viață – nu mă meriți, ești nimic, nu mai căuta, e pentru cei demni!

Dacă ești cel care a plecat, îți amintești ușurarea și frica și nesiguranșa deciziei tale, îți amintești locul nou, terenul fertil, singurătatea, mila, pustiul, frica de lacrimile din telefon, tristețea, speranța cu nesigutanța ei că are cum sa fie mai bine, dorința de uitare, dorința de mai mult, regretul timpului pierdut, dorul, teama, libertatea grea, cafeaua de ”acasă”, dormitul împreună, urletele dinaintea plecării, zâmbetul primelor întâlniri, durerea neînțeleasă, ura și iubirea pentru cel lăsat în urmă, insuportabilul durerilor sale, telefoanele ignorate, mesajele disperate, orgoliul gâdilat, rușinea acestui sentiment, posibilitățile infinite, imposibilul reușitei, gustul amar al eșecului, neputința, frica că nu poți iubi niciodată cum trebuie, sentimentul de bine că astfel tu nu te vei simți atât de rău ca cel lăsat în urmă, teama de rău, decizia să nu te mai implici niciodată așa, regretul, stația aia de metrou, numele pe care nu îl vei mai striga niciodată în pat, cheile grele din buzunar, abonamentul la revista care va ajunge acolo, nu la tine, mirosul celui lângă care ai dormit atâta timp, tricoul lăsat în urmă, căutarea momentului potrivit pentru a spune „trec să-mi iau și restul”, mila, grija, nepăsarea, libertatea, începutul tău, sfârșitul celui lăsat în urmă.

hopeOricine ai fi, ai fost tare! Nu ai plâns sau ai plâns puțin. Ești biiiiiine! Ai tot ce vrei! Libertate și posibilități. Posibilități și speranță. Speranță și timp. Timp și dorință. Nu te mai uiți înapoi. Te doare dacă o faci. Poate nu te doare. Nu vrei să riști oricum. Îți permiți o evaluare scurtă, îți permiți să le găsești toate defectele celor cu care împarți patul. Viața ta trecută e departe. Viața ta viitoare așteaptă să înceapă. Te distrezi! Te distrezi! Te distrezi! Ești amorțit ca picioarele apăsate de greutatea unui corp inert. Ai libertatea pe care ți-o mai lasă frica. Ai posibilitățile creionate de curaj. Ai speranța că nu vei muri înainte să ți se mai întâmple o dată. Ai tot mai puțin timp și dorința transformată în nevoie.

Ai da orice să mai ai odată TOTUL de pierdut.

(ascultă!)

Și, când te aștepți mai puțin…

Standard

Sau cum zicea bunica: “nu aduce anul ce aduce ceasul”.

Aaah, acele momente magice când, deși nu ești nici măcar cu doi pași mai în față decât erai ieri, deodată ai câștigat la loto, ți s-au extins pereții și ți-a crescut grădină, ți-au dispărut firele albe și cutele dintre sprâncene, ți s-au lungit picioarele și-ți flutură părul cu steluțe pe delături, ți se umflă pectoralii în loc de burtică și pășești sigur pe nori despre care logica îți spune că nu te țin, dar ți-ai pierdut și teama, și mințile.

Aaah, acele momente odioase când nu mai crezi în nimic și îți plimbi fundul în pijamale către o cutie de lapte și două de înghețată (o ciocolată și o pungă de biscuiți, că nu se știe niciodată), cu părul mai tuflit ca tine, pieptănul plictisit și machiajul în țipla lui de la magazin și la raftul cu cereale, el, Apollo, nu găsește nicio altă irezistibilă să îl îndrume cu privire la tărâțele non-calorice. Pe bune? Îmi vezi coșul!? Și ăla de pe frunte, dar și ăsta plin cu toată producția de zahăr a lumii din ultimele 6 luni?

L-am ratat și pe ăsta…Pff, de parcă îmi mai trebuie încă un obsedat de sănătate și păr spălat…

Aaah, acele momente amuzante când îți revine zvâcul, dar te ții în frâu să nu mai faci iar pe diva scăpată în lume după post, făcând șir și scandal la bar între doi divi fără orgoliu și dioptrii corecte, cu alt Apollo așteptând cuminte să ți se ducă ție țăcăneala și să îl duci pe el acasă ca pe trofeul care este, că doar e mers la sală și are frizura în direcția vest.

Am zis că nu mai fac asta și acum iar trebuie să mint că am ședință la prima oră. Mergi să dormi acasă, draguță, că eu mi-s importantă și te voi suna!

Hmmm, acele momente bune când te-ai regăsit din haos și mergi cum ești să îți trăiești viața de zi cu zi, de clipă cu clipă, când ți-ai mai pieptănat părul și ți-ai pus pantalonii semiconfortabili, când nu ți-e jenă să zâmbești privind în ochi interlocutorul, când ieși relaxat să îți asculți prietenii și numai și numai pentru tine, când ai decis că depresia nu te mai coafează, dar nici nu mai storci viața de semnificație și urmări la fiecare respirație mediocră.

Aaah, acele momente speciale când, el, EL, te cheamă prin club să te pipăie și îl lași cu ochii în soare pentru că Apollo Upgraded, prietenul tău bun, te învârte pe ring, când vă decideți prieteni și mai buni, dar vă blenduiți organele interne în patimă și întrebări, când te pupă pe frunte și îți flutură ciocolata la 1,90 m pe care tu nu îi ai, dar te ajută apoi să îți iei punga de cereale cu zahăr de pe raftul de sus, când se așează lângă tine la terasă și vorbește de roșiile pe care i le-a udat bunică-sii, când râzi cu el de pretendenții tăi și de cuceririle lui, când îl iei de mână și se ridică vălul și tot ce a fost până aici rămâne împietrit.

Aaah, acel moment magic când, deși nu ești nici măcar cu doi pași mai în față decât erai ieri, deodată ai câștigat la loto, ți s-au extins pereții și ți-a crescut grădină, ți-au dispărut firele albe și cutele dintre sprâncene, ți s-au lungit picioarele și-ți flutură părul cu steluțe pe delături, ți se umflă pectoralii în loc de burtică și pășești sigur pe nori despre care logica îți spune că nu te țin, dar ți-ai pierdut și teama, și tristețea, și cinismul, și jena, și rezistența, și mințile.

Nimeni nu mai gândește așa!

Standard

V-am lăsat mai mult să rumegați povestea tristă fără cap și fără coadă. M-am bucurat că v-a plăcut într-un mod ciudat și că a adus mulți dintre voi aici. Acum vreau doar să vă redau un alt punct de vedere. Decideți voi cum este.

Cel mai înfocat susținător al meu de vreun an încoace, ancora mea întâmplată frumos, citește blogul cu google translate (deci, poate de-aia 🙂 ), mă ceartă și mă provoacă și se aventurează mai mereu să îmi spună ce crede și el. De parcă aș ține cont vreodată de părerea unui ciudat 🙂 , că doar asta trebuie să fii să dai soarele și plaja de Barcelona pe tristetea cerului londonez (pe asta și pe niște bani în plus, pentru că așa am fost noi, nenorocoși în țara noastră), să ai vreo doi metri și să insiști că-ți place un dop de femeie, de-un metru și-un ziar, cum remarcă unii, alții.

Eh, iată, cum spune el că Mihai ar fi trebuit să moară la rându-i, din iubire, că odată ce te-ai decis, cuvântul, sufletul, voința nu te mai lasă să te întorci la indecizie și căutări. Îi spun, cu oarecare ironie, că nu am scris nici pe departe ‘Romeo și Julieta’ și că, în zilele noastre, niciun el și nicio ea, cu atât mai mult dacă au pretenții de educație înaltă și scop nobil pe lume, nu mai renunță la sine pentru un altcineva, indiferent de cât de mult drag declara că îi poartă. Asta, desigur, după ce mă ofer să îi mai traduc la rându-mi textul, cu mai mult talent și cu mai mult patos și acuratețe decât o poate face google.

building a  road.png

Ni se spune de mici că în viața asta putem avea orice. Auzim de peste tot cum depinde numai de noi să reușim să fim fericiți și să obținem tot ceea ce ne dorim.“Tot ceea ne ne dorim”, auzi inepție. În viața asta poți să ai un număr limitat de lucruri. Ceea ce depinde de noi este ce facem cu ele. Ceea ce definește drumul tău în viață și ceea ce poate să te facă cu adevarat fericit atunci când nu ți se întâmplă nimic spectaculos este să iei decizii. Să și se întâmple este o chestiune de noroc și puțini dintre noi au atât de mult încât să “pățească” numai lucruri bune. Ceilați, noi, oamenii normali (eu tot cred că el nu este, dar, fie…) trebuie să luăm decizii. Sunt întrebat adesea dacă merită să stau departe de casă și de prieteni. Dacă merită comparativ cu ce? Eu am decis asta. Eu am ales să fac asta. Am ales dintr-o serie de soluții care îmi stăteau în față în acel moment. Și am decis că asta este pentru mine cea mai bună. Să mă gândesc în fiecare zi la ce se întâmpla dacă rămâneam acasă nu ar face decât să ma tortureze. Dar dacă găseam acolo ce căutam? Dacă între timp viața se desfășoară acolo mai bine și o face fără mine? Dacă găseam ceva mai bun? Pentru liniștea mea merită să iau decizii și să mă țin de ele, să aleg un drum și să îl urmez. Nu uit să mă întreb și nu uit să mai evaluez din când în când situația. Poți adesea să faci greșeli sau să realizezi că te-ai schimbat mai mult decât credeai că se poate. Însă nu mă opresc să mă întreb la fiecare hop pentru că aș pierde timp prețios. Și, în niciun caz, nu mă întorc din drum la varianta 2, 3, 4. 2, 3 și 4 au fost acolo cândva și, dacă mai sunt, sunt, cu siguranță, remodelate de timp. 2, 3 și 4 nu vor fi niciodată acolo fix așa cum le-ai lăsat. Nu poți să re-faci traseul, este altceva. Poate că e mai rău, poate că e mai bun. Asta nu știi.

Eu așa cred că este și în iubire. Dacă ce ți-a fost alături nu ți-a mai corespuns și ai decis că drumurile voastre sunt diferite, dacă revii, atunci fie drumurile voastre au fost menite să se reunească, fie drumul tău nu e drept, ci întortocheat, face întoarceri nefericite și îți amețește până la pieire șansa la fericire. Fericirea ține de decizie – fie alegi să cauți, fie alegi să lupți, dar trebuie să alegi. Altfel, rămâi un zombi în propria ta viață, obosit, amnezic, bezmetic, consumator cu ură a tot ceea ce este frumos, dar avid de clipe cu adevărat de liniște și căldură. Când ai decis că vrei să mergi pe un drum și ai alături pe cineva care decide că vrea să meargă în aceeași direcție cu tine, îmbătrânești frumos. Uneori e simplu – se cheamă că ai noroc. Dar de multe ori s-ar putea să nu meargă, să fie greu, să se depărteze cărările voastre și să începi să te întrebi. Ce faci? O iei la fugă înainte? Lași în urmă tot de dragul drumului? Te întorci la intersecție? Eu aș încerca să construiesc o nouă potecă, între drumul meu și drumul ei și mă aștept să facă și ea fel. Și numai și numai dacă amândoi obosim atât de tare și nu mai reușim să ne vedem de distanța dintre noi, alegem să ne oprim. Dacă Mihai alege să revină, își asumă riscul eșeculu și efortul construirii unei poteci către drumul ei. Dacă opțiunea nu mai este acolo și el a decis că aceea este ceea ce își dorește, el nu are voie să meargă mai departe. Altfel se minte, este un drum împotriva voinței. Sau voința este prea slabă și, atunci, nu e voință, ci un vârtej, unul oarecare care te amețește și te poartă, te mai lasă pe alte cărări, te mai ridică, te mută, te întoarce, dar, nicidecum nu te lasă să îți ții drumul drept. În decizie și urmarea ei stă fericirea, dar și onoarea, puterea de a te uita la tine, curajul.

🙂 Dar nimeni nu mai gândește așa!

Ba da, eu!

Mda, parcă e un standard să fie ușor, să fie fără efort și fără luptă. Fără greutate și fără greu. Opțiuni sunt atâtea! Sau poate e engleza cu accent absolut irezistibil care mă face să aprob. Poate e speranța că se poate. Poate e speranța că există. EL, NOI, PENTRU TOTDEAUNA, ÎMPOTRIVA TUTUROR OAMENILOR ȘI ÎN CIUDA TUTUROR ÎNTÂMPLĂRILOR, LUPTĂTORI, BUNI ȘI GRIJULII UNUL CU ALTUL PENTRU CĂ ASTA NE DORIM ȘI PENTRU CĂ AȘA AM DECIS!

Citește aici Poveste fără cap și coadă (I), Poveste fără cap și coadă (II), Poveste fără cap și coadă (III), Poveste fără cap și coadă (IV)

Un an nou minunat!

Standard

2013

Dragii mei,

Se cade să începem anul cu speranță, urați de cei dragi, îmbrațișați de cei iubiți, scuturați de toate neajunsurile anului tocmai încheiat, gata să ne trăim prezentul la intensitate maximă și să facem toate lucrurile pe care nu am apucat să le facem în cei ’cât are fiecare’ ani de viață de până acum.

Singuri, în mulțime mică sau în mulțime mare, cu toții ne-am înflăcărat în miez de noapte, animați de dorința de a fi mai buni în anul care vine. Anul ăsta chiar am să schimb ceva! Am speriat necazurile cu pocnitori și cioburi de pahare, am ars neîmplinirile până la scrum și am aprins cerul în milioane de dorințe și de speranțe, cât să ne ajungă de putere să trecem prin ce ne e dat tot anul până la un viitor nou început ce are să ne fie dăruit.

Începem anul visând că toate lucrurile se vor întâmpla exact așa cum ne dorim, că toți cei din jur ne tratează exact așa cum vrem noi să o facă, că vom fi, în sfârșit, văzuți așa cum ne vedem noi, că îi avem mereu alături pe cei ce ne sunt dragi, că anul ăsta vom primi cadourile dorite, că playlistul se desfășoară, de data asta, de parcă ar fi făcut de noi înșine, că ni se spun exact vorbele pe care tânjim să le auzim, că noi întrunim toate datele, că avem mai tot, că strălucim, că e anul nostru!

Și vă doresc, așa cum îmi doresc și mie, să se întâmple exact așa! Dar vă mai doresc și să reușiți să vă împliniți voi dorințele una câte una, să nu cedați presiunii demarajului perfect, pentru că lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum ne dorim și minunile nu ne vin întotdeauna în forme ușor de recunoscut pentru noi – și știu că nu vă spun nimic nou cu asta. Vă doresc să treceți ușor peste dezamăgiri dacă le întâlniți, să râdeți mult în fiecare zi, să râdeți și de necaz, să aveți putere să vă scuturați și să mergeți mai departe orice ar fi, să nu vă simțiți niciodată singuri, să fiți sănătoși tot anul, să faceți fapte bune, să dormiți mereu împăcați, să aveți parte de multă iubire și susținere! Vă doresc să vă iasă!

Și nu vă învinovățiți prea tare dacă v-ați propus 365 de zile perfecte și astăzi ați cam pierdut timpul. Da, ziua perfectă să îți începi viața așa cum ți-o dorești este chiar astăzi, dar ziua perfectă poate să fie chiar dacă nu faci decât să lenevești ( 🙂 ce încântare!), atât timp cât asta e tot ce îți dorești să faci. Astăzi încă ai voie să îți aduni puterile, să îți rafinezi dorințele înălțate spre cer în seara trecută, să îți compui povestea mai adunată, mai realistă și mai puțin egoistă a anului tocmai început.

Iar dacă știi deja ce vrei să faci, chiar dacă ești departe de ceea ce vrei să obții, nu sta să aștepți, ridică-te și fă-ți un plan, un plan concret despre cum să ajungi acolo. Și speră! Ziua perfectă este cea în care țeși din speranță, planuri și acțiune un covor de viitoare multe alte zile perfecte pe care să pășești cu încredere în lucrurile numai bune care ți se vor întâmpla de acum încolo.

Astăzi avem dreptul, nu obligația, să o luăm de la capăt.

Un an nou minunat!