Nici măcar fericirea nu este perfectă

Standard

Pentru că nu e o stare infinită, continuă, la intensitate maximă, fericirea e, cum zice și titlul, imperfectă. Sau poate că e perfectă, dar nu suntem noi capabili să o trăim (!?) Și, de frică să nu ce crape inimioarele sensibile de atâta încântare, ajungem să ne punem piedică singuri și apoi să țipăm că ne-a împins cineva.

Și, dacă tot stă treaba așa, de ce tot cautăm (sunt optimistă, de fapt așteptăm) perfecțiunea în elementele care ar putea să ne clădească fericirea? Jobul, partenerul, momentul, contextul, ziua, noaptea, femeia, prietenii, casa, etc, etc, toate perfecte. Ce să facem cu ele așa perfecte?

waiting_for_the_PERFECT_WOMAN_by_glen_quilatCâte momente ai lăsat să treacă pentru că nu aveai exact starea potrivită să faci un lucru să iasă perfect? Câte amânări ai la activ? Câte pauze până ”te pui pe picioare”, din orice punct de vedere? Evident că nu poți face multe lucruri, dar și frica de eșec a devenit atât de mare, încât nu mai începem să facem nimic. În cel mai fericit caz ”încercăm”, dar și asta a început să însemne mai mult ”mă gândesc să” și, după ce ți-ai adus toate argumentele că nu o să meargă, treci asta la ”am încercat și nu a mers”.

Mă, și dacă ne iese? Ce ne facem cu reușita? Nici nu cred ca știm prea bine. După ce îți iese, de ce oare te mai poți plânge? Despre cum nu își iese și crezi că nu îți mai poți scoate obrazul în lume de rușine (de parcă lumea ar fi atât de atentă la tine, oricum) am mai vorbit cândva. Ah, și încă un ”detaliu” – dacă prietenii tăi râd de tine când nu reușești ceva care pe tine te afectează, nu-ți mai pierde vremea cu ei.

Să revenim, ce ne facem cu binele? De ce nu ne mai place? Și de ce trebuie să fie perfect? Ce e perfect? Dacă așteptăm, și aștepăm, și așteptăm și nu se mai întâmplă perfectul? Știi când erai prea tânăr ca să faci ceva? Dacă ajungi să fii prea bătrân? Știi când nu credeai că poți face un anume lucru? Dacă puteai? Dacă atunci îți ieșea? Știi când credeai ca ai prea puțin ca să poți să dai ceva? Dacă de la tine se aștepta altceva în schimb, ceva din care aveai mult? (ia, de exemplu, banii vs. ascultare, întelegere, lucrurile alea fără valoare).

tumblr_ma7fqm5cys1rewoj9o1_500În fine, dacă au fost, momentele astea s-au dus și numai tu știi cum stai, de fapt, cu bilanțul. Sufletul tău singur este cel care îți spune negreșit dacă ai ales bine sau nu. Bucurii mărunte peste ani întregi tind să se unească și să te definească ca un om împlinit. Amăgirile, fricile, angoasele, rănile, uitările de sine și de alții se adună în tristeți profunde pe care niciun medicament nu le mai vindecă, de fapt și oricât ai lucra la aspect, nimic nu poate să îți mai aducă strălucirea din ochi.

Da, dragostea mai și trece, oamenii îți mai și greșesc, s-ar putea să fii rănit, dar după cum zice înțeleptul, viața e scurtă. Să o petreci așteptând este cel mai prost lucru pe care îl poți face. Echilibru! După cum vă mai spuneam cândva, îndemnul să o trăiești la maxim este pentru nebuni. Sau?

Notă: viața trăită la maxim nu înseamnă să te faci praf în club, să aduni petreceri și chirăieli și să mori șifonat de vicii ca semn de mare amator de distracții ce ai fost (și dacă mie nu îmi place asta, cui!? 😉 ). Viața trăită la maxim înseamnă să ai cât mai puține momente, spre deloc, despre care să spui ”Ce bou / vacă / fraier / fraieră (după caz și pretenţii) am fost! Trebuia să fi încercat atunci!”.

Zic și eu…

În aceeași notă:

Și dacă nu mai ai mâine?

Când începem să trăim?

Reclame

Azi nu te mai iubesc

Standard

Am trait putine experiente daca stau sa ma compar cu multi din jurul meu. Numarul este la putere si cu asta isi masoara lumea de azi succesul – cat mai multe femei, cat mai multi bani, cat mai multi prieteni, cat mai multe plecari, cat mai multe probleme, uneori. Am trect totusi prin mai multe stari decat mi-as fi dorit si am lasat mai multe brate decat visam in copilarie sa ma cuprinda si sa imi aline dorul de alte  anumite doua. Am mai putini bani decat imi imaginam vreodata ca o sa am la varsta asta si un numar mic de prieteni adevarati care au stat alaturi de mine zi sau noapte cand am avut nevoie.

Dar acum, cand toate intamplarile imi cer sufletul bucati, speranta naruita, ne-mai-trezitul de dimineata sau curmarea suferintei ce trebuia sa fie, am gasit putere sa fiu fericita, sa imi adun bucati de suflet de prin ramasitele murdare ale unei iubiri care nu era sortita sa tina, sa imi adun prietenii si familia intr-o alianta determinata sa aduca din nou la lumina omul pe care il stiau odata, sa arhiveze cativa ani de ratacire in cartea lectiilor de viata din care trebuie sa inveti si sa ierti si sa petreaca timp, bun sau rau, cu mine. Numai cu mine si pentru ca ma iubesc.

Ma sperie linistea sufletului meu lipit la loc de zile triste si planse, adunate una cate una, destepte si rabdatoare cu intelegerea si renuntarea ce inca nu era gata sa se instaleze si imi rog norocul sa nu ma paraseasca si sa nu uit mai raul unei imbratisari mincinoase din care nu am putut sa ma desprind cu anii si la care am tanjit cel mai mult pana acum in viata mea. Ma suprinde fericirea din tigara pe care imi doresc sa o las la un moment dat, din paharul de vin lasat de un amant caruia nu am sa ii mai deschid vreodata usa casei mele pentru ca nu vreau sa il mai cunosc dincolo de ce putut sa imi ofere o seara, din muzica mai veche sau mai noua care pare sa spuna povestea mea, din singuratatea asumata si timpul dat pentru vindecare, din scaunul confortabil pe care mi l-am dorit de luni de zile, din rasul prietenilor mei fericitii ca mi-am asumat singuratatea, in sfarsit, din povestit, din impartasit lucruri neimpartasite. Din ne-rusinea si daruirea fara nicio teama si fara niciun regret, din incercarea dusa pana la extrem, din speranta nestirbita de nicio intamplare, de nicio indepartare, de niciun cuvant urat sau din lipsa unuia bun.

Adun cuvintele rostite de gurile atasate bratelor care m-au mangaiat cand omul complet pe care mi-l doream era in alte brate si ma intreb de ce ochii lui nu m-au vazut la fel, de ce sufletul lui nu si-a gasit aceeasi liniste la mine si de ce corpul lui nu m-a dorit la fel de mult si constat, cu fiecare zi, ca, desi el nu stie, eu sunt femeia care mi-am dorit sa fiu. Iar acum, cand si el isi cauta fericirea si linistea in alte brate, mai lungi, mai suave, mai calde, mai dibace, eu am putere sa spun ca am fost mintita si inselata si neiubita pentru ca am fost eu, asa cum credeam ca isi doreste, asa cum credeam ca merita, asa cum credeam ca trebuie sa fiu ca sa il fac fericit, dar eu, eu dedicata lui si numai lui.

Path Through TunnelAm crezut si am sperat. Am gresit. Dar imi tin capul sus ca nu am mintit si ca ce am dat in ciuda tuturor evidentelor a fost sincer, curat, complet, deschis, tot pentru noi, pentru mine si pentru ce am crezut ca este si ca isi doreste el. Am crezut ca „nu pot fara tine” inseamna „vreau si pot numai cu tine”. Am crezut ca „ tu nu ai fost niciodata a lui” inseamna „vei fi mereu a mea”. Am crezut ca „este greu sa plec din bratele tale” si „este si datoria mea sa am grija de tine” inseamna „nu ma cuprind alte brate in aceeasi zi si caut sa fii bine, chiar daca bratele mele nu iti mai pot oferi alinare”.

Am gresit, dar merg drept si te privesc in ochi cu madrie pentru ca nu am nimic de ascuns. Ai gresit si iti pleci capul pentru ca ai promis si ai uitat, pentru ca ai fost indragostit numai cat mi-a luat sa imi recapat increderea si pentru ca ai fost in alte si alte brate, acum si atunci, atunci si acum si ai aruncat asupra mea vina, nesiguranta si umilinta femeii care nu te merita, care nu stie si nu poate sa te faca fericit, care nu te merita si care nu isi are locul in zilele fericirii si durerii tale viitoare.

„Este patetic ce scrii si, daca scrii pentru cinci oameni care stiu povestea, nu are rost”, ziceai.

„Nu te mai iubesc si ce spui tu nu mai are nicio importanta pentru mine”, iti spun. Ia-ti iubirea si neputinta de a trai fara mine si asterne-o la picioarele femeii care iti va fi suflet pereche si jura-i iubire si angajament asa cum mi-ai jurat mie si, poate, daca ai noroc, asa cum spuneai ca ai pentru ca te-am iertat eu, o sa poti sa stai seara de seara, zi de zi, cuprins de aceleasi brate, mangaiat de acelasi zambet si minunat dimineata de dimineata de acelasi corp frumos si care se trezeste la viata numai si numai pentru tine. Iti doresc sa poti sa iubesti cu adevarat si sa fii binecuvantat de fericirea darurii totale.

Imi iau iubirea nesfarsita si daruirea mea totala si o pun la pastrare pentru cel mai drag om pentru mine care va sa fie, care nu mai este, care o sa imi jure iubire si angajament, care va avea noroc, care o sa poata sa stea seara de seara, zi de zi, cuprins in bratele mele, magaiat numai de zambetul meu si minunat dimineata de dimineata de corpul meu care se trezeste numai si numai pentru el. Acum este loc in sufletul meu pentru el.