Vreau totul…de pierdut

Standard

Îți amintești ca de un vis urât. Despărțitrea aia te doare mai mult decât credeai că o să poată vreodată să o facă după atâta vreme. Distanța tot mai mare, cum nu puteai să crezi că ți se întâmplă asta, toate speranțele spulberate, toate planurile acum nerealizabile, o lume diferită decât lăsasei în urmă, durerea surdă la încercările de îmbărbătare ale prietenilor care te păzeau și făceau cu rândul la îngrijit de suflet de parcă aveai gripă cu frisoane, nu un hău uriaș în suflet și o nevoie nebună să îl umpli. Cum te plimbau ca pe un cîine bolnav și te încurajau să astupi golul cu ce-ți făcea ție mai bine – cu zeci de alte femei, cu bombe de zahar și confort pentru creier, cu fum de țigară, cu prietenul ăla care te plăcea dintotdeauna și stătea în așteptare, cu mulți alți prieteni, cu multe alte țigări, cu multe sticle de alcool și nopți imbecilizante menite să îți păstreze cu ele momentele dureroase și să îți curețe mintea de amintiri. Orice numai să nu plângi. Orice numai să nu stai în singurătate și să îți rumegi durerea. Orice numai să nu te doară!

Înghite-ți durerea și mergi mai departe. Nu mai vorbi despre ce a fost. Ce a fost, a fost, s-a dus, nu te mai uita o secundă înapoi. Distrează-te! Distrează-te! Distrează-te! Bea-ți mințile și afumă-ți gândurile negre. Orice ar fi, nu ceda! Timpul (în ignoranța lui) le rezolvă pe toate! Nu? Hmmm, nu. Trece timpul, ești tot mai bine, nu mai știi dacă te doare capul sau sufletul, nu mai știi dacă așa trist ai fost mereu sau așa ai fost, dar asta e o stare normală a lumii întregi. Alții de ce râd oare? Ăștia chiar cred că relația lor o să meargă!? Ce cretini! Toate relațiile se termină. Și se termină urât. Nu, nu-ți da voie să te gândești! Nu, nu…

Dacă ești cel care a rămas în urmă, își amintești ultimul trântit de ușă, uitatul lung pe fereastră, îți amintești spatele, bagajul, viteza cu care a plecat, soarele care urca tot mai sus pe cer, uitatul lung pe fereastră, frica să vezi dacă a mai lăsat ceva, frica să ratezi să îi vezi pașii înapoi pe stradă, hainele asemenătoare ale celor care se plimbau nepăsători la suferința ta acolo sus, primele țigări, întunericul, liniștea, pustiul din tine, cheile false din yală, speranța cu neîncrederea ei, golul, pereții înalți, ecoul casei tale, impersonalul atingerii lucrurilor lăsate în urmă, lacrimile uscate, urletele înnăbușite, părul smuls din cap ca să facă dracului loc gândurilor negre să iasă pe undeva, disperarea, somnul dureros, amorțeala, pietroiul de pe suflet, durerea din stomac, rușinea, sentimentul de inutil, de bun de nimic, de prea puțin, de scârbos, de nedemn, de urât, de oribil, de hidos, frustrarea, dorul din oase, mirosul de pe pernă, mai șters cu fiecare zi, lacrimile care-ți udau cearșaful, sfidarea lucrurilor rămase în urmă, ura celui plecat, nimicul timpului petrecut împreună, cuțitul ușurării lui, fericirea care ți-a ieșit nemiloasă și sfidătoare din viață – nu mă meriți, ești nimic, nu mai căuta, e pentru cei demni!

Dacă ești cel care a plecat, îți amintești ușurarea și frica și nesiguranșa deciziei tale, îți amintești locul nou, terenul fertil, singurătatea, mila, pustiul, frica de lacrimile din telefon, tristețea, speranța cu nesigutanța ei că are cum sa fie mai bine, dorința de uitare, dorința de mai mult, regretul timpului pierdut, dorul, teama, libertatea grea, cafeaua de ”acasă”, dormitul împreună, urletele dinaintea plecării, zâmbetul primelor întâlniri, durerea neînțeleasă, ura și iubirea pentru cel lăsat în urmă, insuportabilul durerilor sale, telefoanele ignorate, mesajele disperate, orgoliul gâdilat, rușinea acestui sentiment, posibilitățile infinite, imposibilul reușitei, gustul amar al eșecului, neputința, frica că nu poți iubi niciodată cum trebuie, sentimentul de bine că astfel tu nu te vei simți atât de rău ca cel lăsat în urmă, teama de rău, decizia să nu te mai implici niciodată așa, regretul, stația aia de metrou, numele pe care nu îl vei mai striga niciodată în pat, cheile grele din buzunar, abonamentul la revista care va ajunge acolo, nu la tine, mirosul celui lângă care ai dormit atâta timp, tricoul lăsat în urmă, căutarea momentului potrivit pentru a spune „trec să-mi iau și restul”, mila, grija, nepăsarea, libertatea, începutul tău, sfârșitul celui lăsat în urmă.

hopeOricine ai fi, ai fost tare! Nu ai plâns sau ai plâns puțin. Ești biiiiiine! Ai tot ce vrei! Libertate și posibilități. Posibilități și speranță. Speranță și timp. Timp și dorință. Nu te mai uiți înapoi. Te doare dacă o faci. Poate nu te doare. Nu vrei să riști oricum. Îți permiți o evaluare scurtă, îți permiți să le găsești toate defectele celor cu care împarți patul. Viața ta trecută e departe. Viața ta viitoare așteaptă să înceapă. Te distrezi! Te distrezi! Te distrezi! Ești amorțit ca picioarele apăsate de greutatea unui corp inert. Ai libertatea pe care ți-o mai lasă frica. Ai posibilitățile creionate de curaj. Ai speranța că nu vei muri înainte să ți se mai întâmple o dată. Ai tot mai puțin timp și dorința transformată în nevoie.

Ai da orice să mai ai odată TOTUL de pierdut.

(ascultă!)

Reclame

Povara noului venit

Standard

Când pui într-un corp, într-o privire, într-o voce tot ceea ce ai nevoie să vezi și să auzi ca să îți pui demonii la culcare măcar pentru o vreme fericită a începutului, calci pe un pod fragil de lemn putrezit de anii durerilor neînțelese și nechemate. Sădești cu încredere oarbă sămânța unei alinări nemărturisite și te rogi, către acolo unde crezi că te aude cineva, să crească și să țină, să te adăpostească când nu mai poți merge și să te ducă atotștiutoare acolo unde tu singur nu știi să ajungi.

Dacă nu ai noroc, dacă știi prea puțin sau dacă te minți cu nerușinare s-ar putea să devii într-atât de ușor încât să treci dincolo, nevătămat și îmbărbătat de reușită. Și o să speri și o să pui și mai mult în corp, în privire, în voce, greutatea poverilor tale. Vei ridica corpul și privirea și vocea acolo unde merită să stea ele, cele vindecătoare și dătătoare de speranță, le vei închina zâmbete și lacrimi, împliniri și eșecuri, le vei certa absența și le vei ierta răceala mereu recunoscător că odata, cu frumusețea lor calculată, te-au ajutat să pășești ușor, netemător, peste cadavrele trecutului tău duhnindu-ți la picioare. Nu vei înțelege cum, împovărate de durerile tale aruncate nesăbuit lor spre scăpare, corpul, privirea și vocea mântuirii tale îți coboară puțin câte puțin spre tâmple, spre gât, spre inimă, spre pântec și se așează, fără putere să se mai zbată, la picioarele tale temătoare să mai pășească către oriunde. Le ceri să se ridice, e tot ce poți să faci, orice pas poate să le transforme în sfărâme fără valoare, adunând în ele dureri trecute și speranțe noi căsăpite de greutatea unui perfecțiuni închipuite și destrămate. Le întinzi o mână și ele refuză îndurerate să te mai creadă, le urli înviorarea și le macini și mai mult puterea să se ridice. Le calci mânat de furie și închipuită nepăsare, cutezând să sfară-mi în praf și uitare împlinirea nemaiîntâmplată. Te întorci pe călcâie și verși lacrimi menite să înmoaie praful pe care l-ai lăsat sub tălpi și să plămădească iar din sol bun, încercat și îngrășat de voință, corpul bun, privirea caldă și vocea mângâietoare. Clădești chipuri schimonosite și le îmbraci in poleiala viselor tale redobândite, te rogi și râzi de iminența morții lor, arunci văpăi și venin oricărui netrebnic gata să îți dea vălul fericirii deoparte. Urăști corpul și privirea și vocea nou clădite, dar le pui la temelie noi și noi cărămizi de speranță, să crească și să te aline, puternice și cuceritoare cum au fost odata. Privești împietrit praful sângeriu al prăbușirii lor acoperindu-ți picioarele și nu știi acum unde să cauți un alt corp, o altă privire, o altă voce care să iți cheme, răpitoare și suave, pașii ușori peste cadavrele așternute mustind a mizeria încercării și dorințelor neîmplinite.

Dacă ai noroc, corpul și vocea și privirea și se aștern timid la picioarele podului durerilor tale. Te privesc și îți ascultă urletele strânsorilor vieții tale trecute. Îți plâng suferința și aștern brațe moi să te primească și să te aline pentru când nemiloasele cadavre ale trecutului te vor fi lăsat să le lași. Te doresc ele însele și te eliberează lor, corpurilor și privirilor și vocilor trecute, să le plămădești idealul și șă le sfarămi neputința. Te așteaptă și zvârcoles când le crește în zare statuia schimonisită a corpurilor pe care le-ai iubit demult și blestemă podul frânt sub greutatea dorințelor tale neîmplinite. Rabdă. Se roagă către acolo unde cred că le aude cineva să poți, să vrei, să cauți să ajungi la ele.

Și dacă corpul și privirea și vocea au noroc, le vezi frumusețea necalculată, răvășită de dorință și prăbușită de neîncredere încă din timpul construcțiilor tale. Îți întorci privirea într-acolo unde, fără să îți ceară, ele întind brațe moi gata să mângâie tâmplele încrâncenate și să scuture, dacă vei voi, praf de iubiri sfărâmate. Dacă corpul are noroc, îți simte atingerea caldă și doritoare în fiecare seară. Dacă privirea are noroc, îți vede zâmbetul încrezător în fiecare dimineață. Dacă vocea are noroc, îți spune fără teama că ți-a greșit numai ca să o ierți și că îi este recunoscătoare vocii tale pentru mângâierea pe care i-o aduce în fiecare zi.

…Si o noapte neagra, neagra, neagra

Standard

Nu e nimic neintalnit, nimic care sa te faca sa te simti special. Ai stiut mereu ca e acolo si ca o sa poti oricand sa te intorci. Era, o vedeai, juca, dar nu ai crezut o secunda in vindecarea falsa cu aer de mucegai prins pe peretii unei inimi inchise, pusa la pastrare pentru zilele fericite in care jura ca nu mai crede.
 
Astepti si speri. Astepti putin, nu ai de pierdut decat primele zile din vindecarea ta iminenta. Spui, dai, crezi, joci, ceri – pentru prima data ii ceri ei sa te vrea. Stii ca asa trebuie, gasesti o voluptate necunoscuta in a fi asa cum si-a dorit, simti deja mirosul victoriei si stii ca ai sa te scuturi repede de aerul umil in care juri ca nu crezi.
 
Nu uita, traieste momente asteptate ca si cum nu i se intampla ei. Cauta cel mai mic de semn de promisiune sincera a unei vieti fericite cu tine. Asteapta, sta, cauta sa descopere ceea ce crede din nimic ca esti tu. Se roaga sa fie real, dar simte ca nu este asa.
 
Stii ca esti invincibil, ca nu este nimic care sa o faca sa nu te mai iubeasca, nu o vrei langa tine, a venit si nu o mai vrei. Ai vrut sa stii ca e acolo si era, dar ai dat prea mult, ai primit prea mult si fugi. Vrei sa stie, dar sa stea, departe, sa stea departe de tine, dar aproape oricand foamea orgoliului nelimitat se vrea potolita.
 
Incearca, joaca, ascunde, doreste, plange, te iubeste, plange, crede, nu mai crede, ramane impietrita in asteparea iubirii promise si dezgheata rauri de iubire ori de cate ori primeste meschine semne de afectiune. Nadajduieste, plange, pleaca de mii de ori si revine umilita, subjugata de dorinta absurda de a zgandari crusta sub care se afla omul pe care il iubeste.
 
Mai poti, regreti, uiti, incerci, nu mai poti. Fugi. Nu intelegi de ce mai sta. Nu mai suporti apropierea, te rogi sa inteleaga, te rogi sa dispara. Implori nimicul lucrurilor pe care le-ai trait sa acopere luni de mincinoasa iubire. Cauti sa dispara tot ce ati avut. Crezi in putinta niciunui semn ca ati fost vreodata mai mult decat straini actori in comedia penibila a marii si trainicei iubiri pe care ti-o poarta.
 
American Falls Bathed in SunlightStie ca urmeaza o prapastie, mai abrupta si mai adanca decat toate celelalte in care a cazut pe drumul anevoios catre minciuna implinirii. Ca toate celelalte hauri negre de disperare si sange, marginile se intind viguroase inca de la urcarea victorioasa cu miros de speranta si rani infectate. Calca incet pe spini nemilosi si ii lasa sa patrunda pana in adancul talpilor batatorite, surde la durerea ce va sa vina negresit. 
 
Privesti cu ura femeia care si-a dorit cel mai mult sa iti aduca mangaiere. Privesti cu mila femeia care se zbate fara speranta in stransoarea dragostei oarbe pentru omul care nu si-o doreste. Iubesti o secunda staruinta nebuna. Alungi nemilos povara sufletului ei cenusiu. Ii dai iluzia cararii si o lasi sa cada in cascatura uriasa a dorintei inexistentei ei.
 
Cade. Imprastie puroi si urla durere. Lasa dare murdare ale dragostei ei blestemate. Se agata cu maini sangerande de stancile taioase la fiecare sunet ce ii pare chemarea dragostei tale. Spera cu fiecare respiratie muribunda la mantuire. Cade sfasiata de chinuri voluptoase si crede in iubirea ta inca nepregatita sa o ocroteasca.
 
Nu mai stie. 
 
A murit.
 
A reusit. 
 
Te scalzi in fericirea inexistentei ei.