"Sa vedem ce o fi…"

Standard

Ne traim viata in umbra lui “sa vedem ce o fi”, protejati astfel de esecul planurilor noastre. Ne punem dorintele deoparte si le marturisim rar, foarte rar, astfel incat sa nu riscam sa spunem „nu am putut”.
 
Traim relatii, intalnim oameni, avem experiente innorate de gandul nereusitei si declaram lumii intregi ca ne pasa mereu mai putin. Astfel, lumea intreaga, ca si cum i-ar pasa ei vreodata cu adevarat de tine, poate sa ramana indiferenta la nereusita ta pentru ca nu o cunoaste.
 
Eu ma simt constransa de planuri, nu vreau sa imi planifice nimeni timpul, viata, vacantele, munca. Nu se poate mereu asa, insa cred cu tarie ca este important sa declari ce iti doresti, sa spui sus si tare ce vrei si ce crezi pentru ca numai asa cei din jur vor sti. Cu rezerva bunului simt, viata noastra ar trebui sa fie o suma a dorintelor noastre si un drum spre atingerea acestora. Atat timp cat nu ranim, avem dreptul sa ne razgandim, avem voie sa spunem „nu mai vreau asta” si sa pretindem intelegere.
 
AsteptareSuntem vinovati cand nu ni se raspunde asa cum ne dorim macar, daca nu mai mult, pentru faptul ca noi nu am spus ce asteptari avem. Oamenii din jur nu trebuie sa fie motorul vietii noastre. Noi suntem cei care pot face sa ne fie mai bine. Eu pentru mine, tu pentru tine, el pentru el si asa mai departe. Norocos e cel care gaseste oameni cu dorinte similare, traind o etapa de timp identica sau complementara. Celorlalti nu le ramane decat sa actioneze.
 
Lamentarea si asteptarea sunt pentru multi a doua natura. Ii cunoasteti pe „Eu nu am noroc”, „Numai mie mi se intampla lucruri rele”, „Pe mine nimeni nu ma asculta”, „Eu nu pot sa fac asta”, „Numai daca stii pe cineva, poti”, „Normal, el are mai mult timp sa (…)”, „Ei nu ii pasa decat sa iasa, eu vreau altceva” si pe rudele lor? Cred ca sunt toate nume de botez ale celor nascuti in familia Lenes. Si daca tot ti s-a intamplat sa te nasti in aceasta familie, daca ai avut acest nenoroc, cred ca trebuie sa ai macar putinta sa nu ii invinovatesti pe cei nenascuti in ea. Cu ce sunt ei de vina?
 
Da, e mai usor sa spui ca e vina altora, ca nu poti si gata. Da, imi este asa lene uneori sa fac orice. Sunt momente cand nu imi doresc decat sa zac in confortul netrebuintei mele, dar daca vreau sa obtin ceva, trebuie sa ma ridic sa o fac. Daca nu ma ridic, nu am voie sa cer si, cu atat mai putin, sa ma plang ca nu se intampla. Daca vreau ordine, trebuie sa pun rufele murdare in cos, sa spal vasele din chiuveta, sa arunc ambalajele, sa imi pun lucrurile la loc. Daca vreau curatenie, trebuie sa sterg praful si sa spal pe jos. Daca vreau sa fiu in forma, trebuie sa fac sport. Daca vreau sa invat ceva, trebuie sa citesc. Daca vreau sa mananc, trebuie sa gatesc. Sunt multe, multe astfel de exemple marunte. Si…daca vreau recunoastere, trebuie sa muncesc si sa am rezultate. Daca vreau iubire, trebuie sa o ofer la randul meu. Daca vreau prieteni apropiati, trebuie sa am si eu grija de ei. Daca vreau copii… 🙂
 
Este o descriere simplista a cailor de reusita in viata, insa cred ca este un fir de urmat. Cunosc foarte bine piedicile, neputinta, oboseala, esecul, dezamagirea, lipsa de forta si deznadejdea. Cred insa ca, la baza, trebuie sa stim ca numai noi putem face sa ni se intample lucruri bune. Nu cu bagheta magica, nu cu norocul prostului, nu cu mila altora, ci cu determinare si vointa, cu puterea de a te ridica, de a nu acuza si de a iti urma calea dorita. Destinul exista, dar il poti condimenta asa cum iti place tie. Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista. Dar iti da! Este alegerea nostra daca folosim ceea ce ne este dat sau daca stam si asteptam sa primim mai mult.
 

Oricat de greu ar fi uneori, imi doresc sa gasesc putere sa nu mai spun „sa vedem ce o fi”, ci „vreau sa fie asa” si sa fac tot ce pot pentru asta. Desi ma ia ameteala la gandul ca pot gresi, ca poate oamenii vor rade de mine, ca poate va trebui sa spun „nu am putut”, ca nu mai am voie sa dau vina pe altii, promit sa incerc! Practice makes perfect!

Reclame

Celui mai drag om pentru mine

Standard

Imi este dor de tine de parca te-am avut o viata si nu am stiut vreodata cum este sa nu fii langa mine. Asta simt de fiecare data cand pleci. Asta simt in fiecare noapte cand singurul meu gand este sa vina maine si sa te vad din nou. Urasc sfarsitul lung de saptamana si fiecare plecare de-a ta. …Si daca as sti macar ce iti place sa faci mai intai cand te trezesti dimineata… daca macar as sti daca iti place ploaia… daca as sti cum se simte de aproape parfumul tau…

Imi este incredibil de dor de tine, sa te vad si sa te stiu, sa te privesc atat de mult incat sa nu mai uit vreodata vreun detaliu al fetei sau al mainilor tale. Cand sa fie o bucurie de simturi mai mare daca nu atunci cand din fericita intamplare ma atingi, fie si numai din greseala? Oare poti sa te pierzi cu totul la o simpla atingere de mana? Pentru ca eu cred ca o sa incetez sa mai respir cand voi primi caldura palmei  tale si o sa uit cum e sa existi altfel decat simtind asa.

InloveImi este atat de dor de tine incat daca te-as vedea in fiecare secunda a vietii mele, te voi fi vazut prea putin ca sa ma satur. Si daca ar fi sa respir doar aer „bun”, ar fi numai respiratia ta calda spre fata mea improspatata in sfarsit de implinire.

Nimic pe lumea asta nu iti seamana, nimic nu poate sa fie la fel. Traiesc in agitatia unui oras care imi pare ciudat si totusi toata lumea din jur imi este atat de familiara…ma pot obisnui cu tot ce vad, dar sunt atat de surprinsa in fiecare clipa in care te zaresc in treacat de vartejul de sentimente care ma incearca. Si ma mir ca am trait altfel pana acum, ca nu am vazut, ca asa esti tu…Cum ar putea oricine sau orice sa imi potoleasca macar un pic setea de tine cand nimic din ce am in jur nu e al tau?

Daca nu ar fi dorinta asta atat de mare de…tine, as putea sa fiu fericita numai si din momentele de traire pura pe care fiecare vedere a ta mi le provoaca. Ce pot eu sa imi doresc mai mult decat sa te stiu langa mine? De ce sa imi doresc altceva? Fiecare lucru cu care ma intalnesc in fiecare zi imi pare atat de frivol, dar le tratez pe toate, asa cum vin, cu toata pasinea pe care odata am investit-o, fara insa sa la mai simt la fel. Acum imi par simple, atat de simple si neimportante incat incep treptat sa ma consider un om atat de mare pentru ca eu simt acum mult mai mult…

…Si atat de greu imi pare sa te am pe tine alaturi incat abia indraznesc sa visez!

Inaccesibil…Alung cu repeziciune orice gand de noi pentru ca nu poate mintea mea meschina sa deseneze atata incantare. Sterg zeci de randuri pe care ti le scriu in gand pentru ca niciun cuvant nu poate sa creioneze felul minunat in care te vad eu. Si nu ar fi drept sa crezi ca simt atat de putin…