Visele NU se implinesc de Craciun!

Standard

E lumea plina de „fapte bune” si de clisee si asta pare a fi luna perfecta pentru ele. Pentru ca avem nevoie de speranta si de impliniri in viata noastra, pentru ca vrem sa ne simtim mai bine si pentru ca vrem sa stim ca nimic rau nu o sa ni si intample, (re)actionam haotic si sporadic, pe unde putem, cand ne lasa cheful, cand nu ne chinuie lenea si cand propria situatie e atat de jos incat speri ca o fapta buna mai poate sa iti schimbe un pic norocul. Pe loc daca se poate.

De ce nu o facem tot timpul? De ce implinim „vise” de Craciun si apoi ne holbam sub pom ca sa vedem daca se materializeaza si ale noastre? Ne reamintim rugaciuni prafuite si le repetam cu disperare cand ne doare mai tare si credem ca lucrurile bune se vor revarsa peste noi pentru ca nu meritam atata rau si ne injuram soarta cand ne trezim in aceeasi mizerie din nou si din nou.

De cele mai multe ori numai de atat suntem in stare. Unii oamenii sunt atat de prosti incat nu se prind niciodata si mor repetand greseli pentru ca e mai confortabila obisnuinta decat lupta. Altii sunt atat de destepti (?), dar atat lenesi si de resemnati ca soarta lor e sa crape chinuiti sufleteste si/sau trupeste, incat renunta la fiecare pala de vant potrivnic si la fiecare cuvant dur de la un oarecare.

4 lumanari aprinse la vii si morti si doua rugaciuni stangace nu vor schimba nimic. O luna de dieta si sapte de imbuibat nu te vor face niciodata fotomodel. 2 ture de parc si 5 weekenduri legate afundat in canapea nu iti vor aduce sanatatea inapoi. O fapta buna si 30 de mizerii facute altora nu te fac un om bun. Cel mult fals. Intr-un termen mai delicat, inconsecvent.

Cand te consideri prea bun si tot ratezi sa o arati solutia nu e sa deplagi lipsa de intelegere, ci sa incepi sa demonstrezi. Si daca o faci o singura data, nu e destul. Si recordurile mondiale sunt doborate. Si cata munca e sa ajungi acolo…Chiar si pentru „cel mai lung carnat din lume”, ca este un exemplu bun si de cooperare, nu numai de efort individual.

Asadar, dragii mei, dupa 33 de ani de multe suisuri si picaje dure, dupe experiente nici pe departe atat de interesante ca ale multor altora, dar extrem de bine interiorizate si marcante, si bune, si rele, dupa o relaxare prosteasca cum ca de acum „merit”, dupa mai bine de doua saptamani de simboluri, reactii, vesti bune si vesti rele, drame si sperante si trezire la realitate, luati de la mine aceasta constatare: visele NU se implinesc de Craciun. Ele se construiesc, de Craciun si in oricare alta zi din an. Cu munca, cu dedicare, cu minte limpede si echilibru, cu renuntare la renuntare si cu verticalitate. Trebuie sa ceri si apoi sa pui umarul la ce ti se da. Nimeni nu merita nimic pentru simplul fapt ca exista, in afara de a fi lasat sa isi faca drumul. Sa decizi sa ii dai mai mult este o chestiune de generozitate. Sa decideti sa va alaturati si sa faceti mai mult pe lumea asta este o chestiune de intelepciune.

Cat despre renuntat si vaicarit…ai grija pentru ca incepe sa te defineasca cam de pe la a doua, a treia oara cand o faci. Si o sa iti contureze imaginea de sine perfecta pentru a te seta pentru esec. Fiecare suntem responsabili pentru soarta noastra si cum alegem sa ne raportam la ea pentru ca, da, ne-o facem singuri si, ca orice lucru facut cu mana ta, vrei sa ti-l faci bine.

Luati ca prim sau al 100-lea pas spre bine pe care il faceti aceste campanii. Sunt non-cliseu daca o faceti cu drag, si suflet, si fara asteptari. Amintiti-va si in ianuarie de oameni carora le faceti un bine acum si transmiteti-le ganduri si energie buna, chiar fara sa ii contactati direct. Scrieti-le si o scrisoare despre speranta si viitor si dati-le mai mult decat orice ambalaj. Pentru ca acesti copii si adolescenti cu nevoie si speranta au facut la randul lor un efort de mai bine. Si-au facut o lista de dorinte, cred in implinirea lor si le comunica mai departe. Ca si voi si mai ales la varste fragede, ei au nevoie sa creada in continuare. Faceti o incercare si vorbiti despre ce faceti numai pentru a ii implica si pe altii. Atat!

Campania ShoeBox

Vrei sa fii unul din spiridusii lui Mos Craciun?

Reclame

Miracol de Craciun: te iau de nevastă

Standard

te iau de nevasta

Încep cu mărturisirea amară că, deși mai mult decât orice de Crăciunul ăsta mi-am dorit să îmi schimb statutul de la singură la logodită (asta pentru cei care nu utilizează facebook, dar a se citi corect socialmente “my status from single to engaged”), acest lucru nu mi s-a întâmplat. Dar mă mențin optimistă (în fine, încerc să mă mențin, deși e sala închisă, mama gătește bine și prietenii îmi sunt la munte, doi câte doi, cum cere eticheta).

Acum, roasă de invidia eșecului fix în miezul festivităților crăciunistice, când fără poleială “viața e pustiu”, mă răzbun pe tot ce prind proaspăt logodit cu tot veninul pe care sunt în stare să îl produc, că, na, în fond, dacă abia te-ai logodit, ce cauți să citești blogul ăsta și ce-ți mai pasă ție de ce zice lumea despre momentul tău magic?

Să nu uităm să excludem din dezbatere logodna din milogeală / pisălogeală când el cedează fie la rugamințile maică-sii (a lui, a ei, ce mai contează!?), fie la insistențele viitoarei-viitoare-neveste, că tot au vechime, blonda aia de la muncă pare să îl placă pe altul și nu prea îi mai răspunde la telefon, femeia pe care o iubește de fapt are un copil și mai așteaptă unul (și nu crede că e al lui) și, oricum, ăsta-i cursul vieții. Un soi de “de Crăciun fii mai bun”.

În plus, aș vrea să convenim, pentru ușurința exprimării și a citirii, că cererea vine de la el și acceptul de la ea, că statistic cam așa stau lucrurile și nu am văzut în pozele de anul ăsta decât inele pentru ea. Așadar, să dezbatem iubirea tânără, neîncercată, plină de speranță și grăbită să bifeze etape. Și cum nu prea e mare greutate în spate, sărbătorile din an tind să fie momentele perfecte de iubit. (Nu mă porniți cu Valentine’s Day, pe toți sfinții, vă rog!)

Deci, ce te pocnește tinere îndrăgostit să ajungi să crezi că pentru ea cadoul ideal anul ăsta, fix de Crăciun, este inelul de logodnă? E lipsa de bani? În sensul că oricum voiai să cazi în genunchi și s-o implori să-ți bucure fiecare ziulică până la moarte cu prezența ei și nu ți-a mai ajuns și de un fular? Vă cunoașteți atât de puțin încât nu știi ce-i place? Atunci ce te-a trăznit!? Nu vrei să mai aștepti să vezi dacă îți place femeia cu adevărat sau dacă și ea decide că numai șosetele tale vrea să le spele pentru tot restul vieții? Nu ai imaginație? Fucking google search “idei de cadouri pentru ea”!

Se spune că dragostea e oarbă și îți cam ia mințile, dar fă un efort de gândire – la imaginație am stabilit deja că mai lucrăm – tu îi oferi un ceainic și ea te cere de bărbat, cu ce accesoriu crezi tu că ar putea ea să facă asta…Deci, cum? Nu postezi pe facebook!? Nu-ți suni familia? Te gândești unde în altă parte să dormi la noapte? Păi, de ce? De ce? De ce?

Cu siguranță că ea o să îți arate că se bucură și e puțin probabil să spună nu (ori că vrea, ori de jenă) și te trezești prin martie cu planuri concrete, panică și replici de bădăran, de genul, “îmi pun lațul de gât, da’ măcar mănânc o mâncare caldă”. Au mai scăpat unele, săracele, numai ele știu cum, și au făcut la loc 1în1 din 2în1 ăsta, declarând inelul doar un simbol de iubire (cum ar trebui să fie) și…atât, „ATÂT” scris cu litere mari și ușurare. Adică, nu că nu aș vrea să fiu cu tine, dar dacă nu merge relația asta, măcar nu-mi ruina Crăciunul pentru câțiva ani de-acuma. Să mai prind și unul viitor în depresie, abia aștept să mă gândesc la fiecare „Moș Crăciun cu plete dalbe” la cum mi-am ratat eu fericirea că nu m-am măritat cu Gigel.

Ce s-a întâmplat cu bărbații? Nu era “cool” să nu vrei să te legi la cap și s-o lași să te alerge? Am devenit și mai superficiali? Până și logodna “se face” pe bandă, în grabă și pană de idei, doar tastând la POS? Nu dați cu pietre, cred în declarațiile sincere și în voința amândurora de a-și duce mai departe iubirea peste ani, dar prea a devenit un trend anul ăsta. La ce oare se așteaptă dătătorul de inel? „Miracol de Crăciun, mă ia și pe mine cineva!? Daaaaaaaaaa”

Dap, am sunat-o pe mama după Crăciun și i-am spus că nici anul asta nu mă mărit. E bine…gătește compulsiv.