Relaxează-te, ”totul este sub control” e o utopie!

Standard

Așa. Să ne începem anul cu gânduri bune de…relaxare, lasa sa treacă, nimic nu poate fi cu adevărat controlat, lasa viața sa îți ofere surprizele ei ca o să o facă oricum și treci prin ea cu fruntea sus pentru ca oricum ce e să se întâmple, în mare, o să se întâmple și măcar sa ai atitudinea câștigătoare.

Ca la fiecare trecere de ani ne punem dorințe și ne facem planuri mărețe. Sau, dacă ești mai lucid (cunoscut și ca blazat) nu îți mai dorești nimic și aștepți sa treacă. Dar sa vorbim de cei care își fac planuri și șoptesc dorințe la 12 noaptea. Bai, poți! Poți să faci tot ce îți propui dacă vrei, numai ca s-ar putea sa nu îți iasă din prima, realist vorbind. S-ar putea sa încerci și sa ratezi de câteva ori pana te prinzi cum se face bine. S-ar putea sa intervina stelele și oamenii rai și lenea și sa te împiedice. Dar, na, nimeni nu a spus ca va fi ușor.

Punem presiune mare pe o singura noapte care, în sensul ei cel mai pamantesc, trece la fel ca toate celelalte. Ce o încarca de semnificatie suntem noi, optimisti declarati sau sub acoperire. Încarcam de valoare câteva ore din trecut și din viitor când tot ceea ce ar trebui sa însemne noaptea asta este, de fapt, ca a trecut încă un an cu experiențe care ar trebui să ne fi făcut mai intelepti și ca ni se mai da o șansa la un început a ceva ce ne dorim. Aceeași ca și ieri, numai ca ne place să ne dam termene. De aceea, dacă azi nu poți, e o zi la fel de buna și mâine pentru ca numai noi avem puterea sa incarcam zilele de semnificatie și valoare. Ele în sine sunt un dar de care, sanatosi și cu speranța, trebuie sa profitam oricând. Nu trebuie sa mai așteptam încă un an.

Nu știu câți dintre voi au avut noaptea pe care și-au dorit-o. Și dacă nu a fost așa, a fost mai buna? Mai rea? Cum trebuia să fie ca să fie „inceputul perfect”? Treaba e ca perfect nu e decât ciclul asta de zile și nopti, restul tine mult de noi și de cum vedem lucrurile, ce alegem să facem și cum alegem sa trecem prin ele. Cate inceputuri perfecte de an nu l-au lasat sa se termine ca dracu’ si cate inceputuri rele nu au demontat superstitia spre final?

Pentru ca socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din targ, pentru ca anul trecut aveai iubita în brațe și aseară nu mai era, pentru ca anul trecut erai singura și plansa și aseară l-ai găsit pe el, cel mai cel, pentru ca ai avut tot și ai pierdut tot sau pentru ca ți-a adus anul trecut succes după succes pana nu credeai ca mai poți sa duci fericire, pentru ca la anul habar nu ai cum o să fie, singura mea urare este sa nu uiți cine ești, sa fii echilibrat și armonios cu tine, sa nu te biciuesti, dar nici sa nu te lenevesti și sa fii relaxat și cu zâmbetul pe buze și în suflet. Toate vin și trec și ne formeaza atât cât și în felul în care le lasam.

Mi-am dorit sănătate pentru cei apropiați mie și sa ii meargă lui bine ca sa putem să mergem frumos mai departe, liniște pentru prietenii mei și putere pentru mine. Mi-am sărutat iubitul la 12 noaptea într-un context mai puțin perfect și am crezut în tot în clipa aia, în ciuda a orice. Seara nu a fost perfectă, dar nu a fost nici așa rea. Ca și anul trecut, ca și cel care tocmai a început. Am să ma schimb atât cât pot și cred ca e bine și am să greșesc de multe ori. Nu știu cât de plictisitoare ar fi perfectiunea, dar pana ajungem acolo tot nu o să aflam, așa ca să ne bucuram de zilele noastre imperfecte. Pentru ca încep. Pentru ca e un ger de îți crapa sufletul și te impietreste așa cum ieși pe ușa. Hai, ieși cu zâmbet larg, cel mult faci o laringita și trece, dar ridurile de pe frunte nu prea se trateaza pe bune pe termen lung.

photo

Am spart aseară un pahar și am încălcat deja o rezolutie. Dar v-am scris, nici nu stiam cand o sa se mai intample si nici nu pot sa promit. Nu ma dezmint. Cred în semne și apoi rad de ele. Sa vedeți și lacul înghețat din plan îndepărtat și stelutele de pe geam. Eu sunt la fel ca ieri, numai cumva mai…linistita. Cu o zi mai bătrâna, cu o noapte mai deșteapta. Oricum ar fi, sa nu treacă degeaba! Sa aveți un 2015 bun cu voi si armonios!

Visele NU se implinesc de Craciun!

Standard

E lumea plina de „fapte bune” si de clisee si asta pare a fi luna perfecta pentru ele. Pentru ca avem nevoie de speranta si de impliniri in viata noastra, pentru ca vrem sa ne simtim mai bine si pentru ca vrem sa stim ca nimic rau nu o sa ni si intample, (re)actionam haotic si sporadic, pe unde putem, cand ne lasa cheful, cand nu ne chinuie lenea si cand propria situatie e atat de jos incat speri ca o fapta buna mai poate sa iti schimbe un pic norocul. Pe loc daca se poate.

De ce nu o facem tot timpul? De ce implinim „vise” de Craciun si apoi ne holbam sub pom ca sa vedem daca se materializeaza si ale noastre? Ne reamintim rugaciuni prafuite si le repetam cu disperare cand ne doare mai tare si credem ca lucrurile bune se vor revarsa peste noi pentru ca nu meritam atata rau si ne injuram soarta cand ne trezim in aceeasi mizerie din nou si din nou.

De cele mai multe ori numai de atat suntem in stare. Unii oamenii sunt atat de prosti incat nu se prind niciodata si mor repetand greseli pentru ca e mai confortabila obisnuinta decat lupta. Altii sunt atat de destepti (?), dar atat lenesi si de resemnati ca soarta lor e sa crape chinuiti sufleteste si/sau trupeste, incat renunta la fiecare pala de vant potrivnic si la fiecare cuvant dur de la un oarecare.

4 lumanari aprinse la vii si morti si doua rugaciuni stangace nu vor schimba nimic. O luna de dieta si sapte de imbuibat nu te vor face niciodata fotomodel. 2 ture de parc si 5 weekenduri legate afundat in canapea nu iti vor aduce sanatatea inapoi. O fapta buna si 30 de mizerii facute altora nu te fac un om bun. Cel mult fals. Intr-un termen mai delicat, inconsecvent.

Cand te consideri prea bun si tot ratezi sa o arati solutia nu e sa deplagi lipsa de intelegere, ci sa incepi sa demonstrezi. Si daca o faci o singura data, nu e destul. Si recordurile mondiale sunt doborate. Si cata munca e sa ajungi acolo…Chiar si pentru „cel mai lung carnat din lume”, ca este un exemplu bun si de cooperare, nu numai de efort individual.

Asadar, dragii mei, dupa 33 de ani de multe suisuri si picaje dure, dupe experiente nici pe departe atat de interesante ca ale multor altora, dar extrem de bine interiorizate si marcante, si bune, si rele, dupa o relaxare prosteasca cum ca de acum „merit”, dupa mai bine de doua saptamani de simboluri, reactii, vesti bune si vesti rele, drame si sperante si trezire la realitate, luati de la mine aceasta constatare: visele NU se implinesc de Craciun. Ele se construiesc, de Craciun si in oricare alta zi din an. Cu munca, cu dedicare, cu minte limpede si echilibru, cu renuntare la renuntare si cu verticalitate. Trebuie sa ceri si apoi sa pui umarul la ce ti se da. Nimeni nu merita nimic pentru simplul fapt ca exista, in afara de a fi lasat sa isi faca drumul. Sa decizi sa ii dai mai mult este o chestiune de generozitate. Sa decideti sa va alaturati si sa faceti mai mult pe lumea asta este o chestiune de intelepciune.

Cat despre renuntat si vaicarit…ai grija pentru ca incepe sa te defineasca cam de pe la a doua, a treia oara cand o faci. Si o sa iti contureze imaginea de sine perfecta pentru a te seta pentru esec. Fiecare suntem responsabili pentru soarta noastra si cum alegem sa ne raportam la ea pentru ca, da, ne-o facem singuri si, ca orice lucru facut cu mana ta, vrei sa ti-l faci bine.

Luati ca prim sau al 100-lea pas spre bine pe care il faceti aceste campanii. Sunt non-cliseu daca o faceti cu drag, si suflet, si fara asteptari. Amintiti-va si in ianuarie de oameni carora le faceti un bine acum si transmiteti-le ganduri si energie buna, chiar fara sa ii contactati direct. Scrieti-le si o scrisoare despre speranta si viitor si dati-le mai mult decat orice ambalaj. Pentru ca acesti copii si adolescenti cu nevoie si speranta au facut la randul lor un efort de mai bine. Si-au facut o lista de dorinte, cred in implinirea lor si le comunica mai departe. Ca si voi si mai ales la varste fragede, ei au nevoie sa creada in continuare. Faceti o incercare si vorbiti despre ce faceti numai pentru a ii implica si pe altii. Atat!

Campania ShoeBox

Vrei sa fii unul din spiridusii lui Mos Craciun?

The Ice Bucket Challenge pe bune sau toti oamenii asta au innebunit, sunt absolut insensibili sau pur si simplu prosti?

Standard

Probabil cel mai “hot” subiect al finalului de vara, in ciuda muntilor de gheata revarsati peste capete mai mult sau mai putin luminate, The Ice Bucket Challenge, o campanie foarte desteapta de altfel, a inghetat creierii multor doritori de faima de vreo 3 minute si care au uitat, prin urmare, sa mai fie si generosi cu semenii lor.

Desi provocarea a trecut prin mai multe etape si reguli (vezi ce spune Wiki) ea este, la baza, o campanie menita sa atraga atentia si sa creasca numarul si volumul donatiilor pentru cercetare si gasirea unor tratamente corespunzatoare pentru scleroza laterala amiotrofica – boala charcot sau boala lou gehrig, o boala progresiva, invalidanta, fatala. Suna oricum, numai distractiv nu.

Incinsi de o vara torida si de febra de atentie, sute, mii de bagatori de seama au decis sa se dea pasatori de provocari si de bolnavi (dar asta s-a dus dracu’ repede) si si-au turnat in cap sute, mii, milioane de cuburi de gheata fara nicio urma de interes pentru cauza in sine. Ca sa nu fiu nedreapta, am mai zarit cate-un hashtag pe ici pe colo, cate-o mentiune legata de cauza (numai pe ici) si mult heirupism, si chiraieli, si tipaturi, si nuri, si sfarcuri inghetate…Daca e cu distractie, de ce sa ne-o mai stricam cu gandul la bolnavi?

Cica in urma acestei campanii au crescut donatiile in contul asociatiei ALS de la ~1 milion de dolari pe an la ~10 milioane. Putin probabil ca banii astia s-au adunat de la ultimele sute de maimute faimoase numai in lista lor de prieteni si din chiraielile prietenilor lor.

Daca era ca provocarea asta sa vina la pachet gen „torni gheata in cap, filmezi si publici filmul odata cu dovada transferului unei sume de bani in conturile asociatiei” probabil ca lucrurile ar fi aratat (cel putin in onlineul romanesc) cu muuult, dar muuult mai uscate si mai decente.

Pana atunci, sa fie distractie!

PS: ganduri de creator de campanii:

Campanie proasta + public destept = dezastru

Campanie proasta + public prost = s-ar putea sa ai o sansa, macar si din injuraturi

Campanie desteapta + public destept = 10+

Campanie desteapta + public prost = vezi The Ice Bucket Challenge in lista ta de Facebook.

De profesie „sunt iar pe drum”

Standard

O poveste incalcita despre lumea asta larga, despre orasele mele si despre „drumurile noastre poate”.

Se spune despre sagetatori ca iubesc calatoriile. Ceilalti nu inteleg prea bine ce iubim noi, ca nu e vorba (numai) de destinatie, ca nu e vorba de o finalitate, ca e tot pachetul, drumul spre acolo, drumul pe acolo, experienta, drumul acasa, toate trairile de pe parcurs, teama, curiozitatea, necunoscutul, incantarea, familiarul, plictiseala placuta a aceluiasi loc, toti pasii care sunt in afara unei rutine, tocmai lipsa rutinei si libertatea de a o alege numai daca vrei.airport

Ne incarcam din aeroporturi, si gari, si autocare, si trenuri, si avioane, si hoteluri, din somnul scurt pe fuga, din caratul de bagaje, din despartirile temporare si intalnirile savuroase, din relaxarea singuratatii si din bucuria sincera sa fii inapoi.

Cred ca omul trebuie sa aiba o casa numa ca se se intoarca la un punct de echilibru, sa aiba acolo centrul sufletului lui, punctul de verificare si de reculegere daca ajunge in starea aia, dar e dator sa se miste in lume ca sa incerce sa cuprinda cat mai mult din ce are ea sa ii ofere, ca sa nu ramana tamp si limitat, sa respire din toate parfumurile, sa incerce din toate gusturile, sa poata sa aleaga stiind clar si numai prin experienta lui ce ii place si ce ii trebuie cu adevarat, unde vrea sa fie, unde este „acasa” si unde sa nu mai incerce sa ajunga.

Am patruns orase, mai mici sau mai mari, mai aproape sau mai departe, numai o singura data sau in repetate randuri si am inteles ca oriunde gasesti ceva care sa te faca sa vrei sa te mai intorci merita sa faci multe poze si sa creezi multe amintiri. Ai sa alegi uneori sa ai noi si noi experiente si ai sa lasi in spate, fara sa iti fi propus si cu mare usurinta, locuri care te-au incantat cum nu credeai posibil si in car erai candva sigur ca revii. Dar ai sa te lasi furat, cum nu stiai ca poti sa te pierzi, de strazi obscure si locuri nepopulare, dar care iti pun in miscare toate simturile si te subjuga din nimic.

Am pasit singura intr-un Paris cliseu, al iubirii si al cererilor de viata impreuna la picior de turn, si l-am experimentat altfel, cu fiori si incantare, cu gustat din primii oameni diferiti, complimente pe strada si viata echilibrata, prietenie si intelegere ca fiecare oras este pentru fiecare dintre noi altceva si ca nu avem voie sa ne acuzam de modul in care stim sa traim experientele. Am luat Venetia ca pe o masca – o promisiune a unei eternitati…scurte, a unei iubiri nestatornice intensificata de gondola si entuziasm prematur, ceea ce se vede frumos si ceea ce este in spatele zidurilor colorate, ca pe o grija sincera pentru cum ma simt eu si o impotenta de a imi da un sentiment real de bine. M-am bucurat de toate culorile unei Barcelone nebune, care este despre orice, despre iubire jucausa, despre prietenie, despre distractie fara griji, ochi dulci si ochi frumosi, vin acum, vin si la anul, vin mereu si e la fel de bine. M-am plimbat intr-o Londra matura, asumata, constienta de decadere, dar voluptoasa si pretentioasa sa traiesc in ea cea mai frumoasa si optimista perioada a unei iubiri, piperata apoi, sub nori specifici, de soapte spaniole care incercau sa mai spele amintirile vechi, dar care nu au putut vreodata sa ii combata eleganta. Mi-am pazit spatele intr-un Amsterdam prea dinamic ca sa nu il parcurgi in gasca si i-am promis ca revin candva cand am sa fiu pregatita. In alte colturi de Spania am gasit confort si caldura, familie buna si dor de casa. Viena e impozanta daca iti place genul, te satisface cand e noua, te recheama pentru siguranta, dar am uitat-o repede. M-am indragostit de Praga si imprejurimi in repetate randuri, i-am sorbit si ploaia, dar m-am si lafait in soarele ei, i-am dat toate sansele si toata increderea ca o sa stie sa ma tina si va fi cu siguranta acolo si o poveste frumoasa de Craciun. Intr-un Frankfurt corporatist si robotic m-am indragostit de trei ori pe aceeasi strada si am sperat de trei ori in aceeasi biserica ca e ce trebuie si ca pot sa fiu fericita si intr-un oras mai rece. Am plecat fara regret de fiecare data ca sa mai testam si alte orase, nu a fost convingator. Roma a fost despre preietenie, cea mai impacata iubire, cea mai sigura intoarcere acasa, cea mai frumoasa explorare. I-am dat Salonicului toate valentele unei Barcelone mai mici, plina de viata, si imi aduc aminte numai cu efort pasii de acolo. Este frumos…pentru altii. Am trait experiente magnifice in camere mici din tari si mai mici cu oameni mari si frumosi cu care mi-am reconfirmat puterea de a forma legaturi speciale, fie si in trecere. Si tot o promisiune mare a fost pe nisip de plaja romaneasca, pustie, feerica. Acum plaja aia este prea populara. Sarajevo a fost o experienta exotica, speciala, un disconfort oarecum placut si incredere oarecum castigata. Si, cum lucrurile cele mai frumoase sunt uneori chiar in fata ochilor tai, am trait si respirat Sibiul cu inconstienta, ca sa il inteleg abia tarziu, mult mai tarziu, ca a fost cel mai sincer si curat drum pe care l-am facut, cea mai iubitoare privire peste mine, cele mai fierbinti nopti din viata mea si cea mai sigura destinatie…de care am fugit mancand pamantul de frica sa nu mai tina legata intr-un singur loc, acelasi, pe viata.

Orice alt oras, orice alta destinatie a fost prea putin…le-am trait si le-am uitat. Nicio gara cu durere mare la plecare, niciun aeroport destul de incalcit in care sa ma pierd.

Nu am acum nicio idee care va fi sa fie urmatoarea mea destinatie, dar, daca este ce trebuie, atunci cu siguranta ca va avea pe fundal „Va rugam, cuplati-va centurile de siguranta”! Macar atat ca sa ma tina, temporar, pe loc…

E ţara asta o manea, păcat de ea!

Standard

E ţara asta toată o manea şi valul vine în forţă “de pe litoralul românesc” unde nu mai am nervi să stau mai mult de două zile şi alea dacă mă alcoolizezi bine seara să uit de ce am păţit peste zi şi să mă păcăleşti dimineaţa că greaţa e de la alcool, nu de la multă lume proastă. Îmi vin în mine numai clişee de genul “opriţi pământul, vreau să cobor” sau “avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită”.  Miroase în autobuze şi-n metrou de parcă suntem toţi muncitori la drumuri şi poduri pe caniculă şi mâncăm toţi la prânz brânză cu ceapă şi hamsii lăsate la soare două zile. Spălatul pe dinţi la prima oră pare chiar mai SF decât ăla de dinainte de culcare, dar când vine vorba de comentat deschidem toţi gura fără nicio jenă şi nicio reţinere. Dacă mergi în cârd eşti prea încet şi întârzii populaţia vânjoasă din ziua de muncă, iar dacă vrei să urci şi la picior pe scările rulante, pe stânga, cum e permis, turmă de oi leneşe cu fundul mare ce sunteţi, te apostrofează inevitabil un hipopotam transpirat care nu poate să îşi urneasă micul dejun mai pe dreapta scărilor. Asta după ce tu ţi-ai inceput oricum dumul îngreţoşat de la călcat pe coji de seminţe, chiştoace de ţigări şi scuipaţi şi ai ştiut mai bine decât să mănânci de dimineaţă.

Dacă prinzi un şir din ăsta de melteni într-o zi în care îţi vin simultan şi ciclul, şi ratele (ştie şi populaţia masculină cu femei acasă cum se simte asta!), chiar că stai să faci moarte de om – unul, doi, o sută, mii de murdari, needucaţi, nesimţiţi, fără simţ al ridicolului, fără bun simţ cu siguranţă!

Când o să înţeleagă şi ţara asta că dacă ai ceva de aruncat nu îţi scade burta dacă mai faci doi paşi până la un coş de gunoi, că căcaţii de câini put şi trebuie luaţi de pe stradă în pungi şi aruncaţi la gunoi? Află nesimţitule că în acele coşuri de colectare selectivă, puţine câte sunt, dacă nu crezi în ele, plm, poţi să laşi cretini ca mine să încerce, dar nu-ţi mai arunca tu toate murăturile din casă la grămadă de lene să mergi la ghena din spate. Mai află tu divă de cartier că tricourile pe care scrie “chic” spun despre tine fix opusul, iar brăţara la glezna umflată te face să arăţi ca Gaia (verifica Zoo Bucureşti, o imagine tristă) şi nu ca Shakira, idolul tău în viaţă. Nu e nicio mândrie când copilul tău loveşte oameni sau animale, iar pe tine nu te face o specie evoluată să îţi baţi joc de acela cu ochelari sifon de pe scaunul de vis-a-vis pentru că ăla ştie să citească! Mimozele de la piscine care râd de femei în vârstă care vin să facă sport mai au maxim 10 ani şi expiră şi o să umple scările de bloc cu copii, seminţe şi bârfe veninoase şi mai grav este că o să îi educe şi pe ei la fel ca tot ce am descris mai sus. O să fumeze în lift, o să răspăundă la “Fă!”, dar o să îşi susţină acel bărbat cretin când o să ma înjure pe mine că îi spun să îşi ia dracu’ pachetul de ţigări gol de pe jos.

Unde găsim, domnule, soluţie multă şi bună împotriva gândacilor!?!?

Soarele meu corporatist

Notă

Se uită curios către lumea care îi trece prin faţă de parcă ar vrea să afle dintr-o privire toată experienţa omului aceluia cu care intră în contact. Culmea, crede că şi poate şi decide rapid, dar mereu cu o rezervă care trebuie umplută în timp, cine eşti şi ce poate ea să facă cu tine. Fiecare replică de-a ta întâlneşte experienţa bogată de viaţă în replica ei aruncată tăios sau jugubăţ, dar niciodată plat. Lili nu este plictisitoare. Lili este izvor, este almanah, este mai curioasă ca un copil care descoperă lumea şi la fel de inocentă ca acesta. Este suflet, şi ochi, şi energie vie gata să se împrăştie în fiecare zi să nu lase neatins niciun colţ de lume umblat în mers rapid. Vrea să îţi spună tot dintr-o suflare, cum nu este omeneşte posibil, şi reuşeşte să o facă (crede ea), dar trebuie să fii agil şi mereu prezent ca să nu îţi scape munţi de informaţie eliberaţi pe secundă. Nu s-a născut încă urechea pentru gura ei, dar insistă să te provoace să ţii pasul. Şi-ţi repetă, cu ochi suspicioşi, că ori eşti tâmp, ori răuvoitor, dar cu un drag de mamă atotştiutoare şi înţelegătoare cum nu o să crezi vreodată că poate să fie după o primă vedere.

Lili crede prea puţin despre ea pentru ca ştie că tot ce are ea în tolbă este prea puţin faţă de ce ar putea să aibă. Lili crede oamenii răi sau incompatibili care i-au trecut prin viaţă şi care au lăsat urme gri. Lili nu ştie că ei au avut noroc să o cunoascăşi că nu au fost suficient de puternici ca să îi facă faţă.

Lili este dragoste şi nebunie şi primul impuls. Este zgomot şi culoare şi pace că ai mereu acolo un om pe care poţi conta. Se dăruieşte oricui i-o cere şi nu ştie ce înseamnă NU. Uită de ea şi îşi promite mereu, dar nu se ţine de cuvânt, că o sa fie mai atentă cu cine este şi cu ce are, cu cât dăruieşte şi cu cât cere înapoi. De fapt, ea nu prea cere. Aşteaptă doar. Şi îşi ţine rănile departe de ochii lumii şi şi le pansează singură fără să pretindă nimic de la cei din jur. Şi ar avea dreptul să o facă!

Lili este frumoasă şi putenică cum nici nu ştie că este şi bulgăre de veselie împachetat în arici pentru că aşa crede ea că se protejează de lume. Habar nu are că lumea o vede. Ok…doar unii, dar cei care o merită! 🙂

Unii oameni îţi intră în viaţă ca să vezi cine eşti şi ce poţi să fii! Şi, indiferent cât stau ei prezenţi, poţi să te consideri binecuvântat numai pentru că i-ai întâlnit.

Atenție! Este foarte personal!

Standard

Image

Iubesc (chestii si oameni):

–          vara (shocker!)

–          să zac la soare cu o carte în mână și mâna lui undeva pe mine, nu contează unde, numai să reziste la soare cât rezist și eu măcar o dată 🙂

–          să dorm la prânz (însoțită e deliciu)

–          siguranta

–          să zbor în lumea largă

–          toți prietenii mei în vizită

–          oamenii care acceptă ce simt și care nu se feresc să ți-o spună

–          mirosul de ferma si mirosul de ploaie

–          sa merg desculta

–          pantofii de toate felurile (si colorati!)

–          barbatii care zambesc fara sa insemne flirt

–          femeile care nu se feresc sa fie sexy, dar care pot sa care o plasa si sa se tavaleasca pe jos de ras cand le vine

–          relatiile cu adevarat de prietenie cu fostii iubiti

–          Stan si Bran (fix asa)

–          pe Roxana, pentru că ne-am dat la schimb viața înapoi în vene și energie și siguranță că orice rahat se întâmplă e cineva care chiar vine oricând și oriunde după tine numai ca să te mângâie pe creștet; pentru că e megapupabilă și delicioasă și foarte frumoasă mai ales atunci când nu e rea, dar bine că e și rea ca să nu fie perfectă; pentru că nu credeam că poți să te mai îndrăgostești așa de tare într-o prietenie la vârsta asta și pentru că nu mă lasă niciodată să renunț, dar fără să aplice bice pe cârcă, ci cu rabdare și delicatețe, încet și sigur, cu cântat în strună și autosuficiență în…două

–          pe soră-mea pentru că este atât de sensibilă

–          fetele mele, toate, pentru toate experiențele împreună și pentru cum am învățat să ne luam fix așa cum suntem, pentru increderea oarba

–          pe fină-mea că îmi dă scop, pe maică-sa că e relaxată și pe taică-său că e amuzant maxim

(și lista de oameni nu e exclusivă, dar atâta iubire am de dat acum)

Urasc:

–          oamenii care se iau in serios

–          oamenii care umilesc alti oameni

–          vânzătoarele care nu dau restul

–          bărbații care nu zâmbesc (ăștia prea cool ca să interacționeze) (si femeile care nu zambesc daca stau bine sa ma gandesc)

–          femeile care cred ca sunt prea frumoase ca sa mai fie nevoie sa fie si altceva

–          fostii care te-au tratat ca un cur si apoi revin increzatori ca ii primesti inapoi, ca doar tu abia ii asteptai (Mori! 😀 )

–          indiferentii amortiti constipati emotional zombi prin viata lor trista

–          viperele de corporatie

–          filmele sangeroase (cred ca si pornachele…cred)

–          sexul sportiv (dap, e sportiv daca stii cate minute, cate pozitii, cate…bleah, cah, nu, nu nu)

–          sexul sportiv si repetitiv (stii ce urmeaza si cat cam ca la probele la triatlon)

–          sa fac curat!!!

–          sa probez toale prin magazine

–          orice membru al unui cuplu care se plange public de celalalt, aia de par ca stau cu forta ca asa cred ei ca sunt mai interesanti

–          pe cei care pleaca primii de la petreceri

–          pe cei care confirma orice si nu apar

–          poftele

–          sutienele

–          oamenii care imi spun sa nu arat ce simt

–          oamenii care le stiu pe toate

–          familiile proaste care isi persecuta copiii cu cretinitati de genul „esti chior, nu vezi pe unde mergi, de ce te impiedici!?”

Aș schimba:

–          ritmul în care slăbesc (în „mai rapid”, get it? 😀 )

–          ritmul in care lucrez (tot in „mai rapid”)

–          oamenii preponderent tristi in oameni optimisti

–          baile de unde lucrez

–          programul de munca in „de la 11”

–          noptile mele in „mai lungi”

–          distantele

–          increderea in mine de acum 5 ani

–          mintile inguste si intolerante

–         (poate)  textul asta intr-unul bun, care sa insemne ceva pentru cat mai multa lume.

Citeste si „Ce m-au invatat barbatii din viata mea”