De inimă albastră

Pagină

Too little, too late

Sau de ce sa iti pierzi vremea intr-o relatie in care adesea te intrebi ce cauti, in care in fiecare zi iti promiti si iti promite ca va fi mai bine (sau altfel) si numeri asa cativa ani de sperante aiurea si dezamagiri constante, nu din vina lui sau a ei si nici din vina ta, dar cumva numai din vina voastra pentru ca nimeni, nici societatea, nici un anume individ nu va tine acolo cu un pistol la tampla. Si daca e acolo, sa traga dracului odata sa scapati usor, ca se pare ca nici unul din voi nu are atat sange in vene incat sa se ridice si sa plece, sa ia viata in piept din nou cu curaj, sa doarma singur noaptea o vreme si sa nu se simta ultimul om in gasca lui mare de oameni fericit cuplati cu altii care par sa le corespunda cum tu nu ai facut-o nimanui niciodata. (citeste mai departe)

Ți s-a întâmplat ca cineva să te dezamăgească atât de tare încât să nu mai vrei să ai de-a face cu omul ăla, măcar și pentru o vreme? Mda, unora li se întâmplă. Evident, este strâns legat de așteptări, însă, despre asta am mai vorbit cândva. Mai vedeți pe aici sau pe aici.

Oricum, acțiunea dezamăgitoare a cuiva, de ele mai multe ori, nici nu are legătură cu tine. Adică, când cineva te dezamăgește sau te rănește, o face, în general, pentru că este cu gândul (sau sufletul) în altă parte și îți acordă ție, prietenește, colegial sau în iubire, mai puțină atenție decât tu crezi că trebuie să îți acorde de fapt. (citeste ai departe)

Amintiri de astă vară

Ne împiedicăm de ele prin casă, prin computer, prin noi și prin gânduri, amintiri dureroase ale unei veri care a trecut, fericită și împăcată că a fost mai bună ca oricare și mai scurtă parcă decât un weekend în care doar ai dormit și te-ai uitat la 3 serii din filmul tău preferat: pistruii de pe nas și de pe brațe…revistele pe care eu “nu le citesc niciodată”, biletul de avion to BUH/OTP de “vineri, ba de sâmbătă, ba vineri, vineri; nu știu că e la 00.10”…toată înghețata de fistic…ochii tăi umflați de mult somn dimineața…nisipul din geanta de plajă și din trusa de farduri…(citește mai departe)

Vremea schimbării sau vremea rămânerii

Când îi ai în preajmă și te gândești că, prin comparație, tu ești atât de puțin, mai uite-te încă o dată bine la ei. Vezi cum reacționează. De oamenii nesiguri, deși, înțelegând, ai să îi compătimești, trebuie să îți fie mereu frică. Dacă poți, ocolește-I; dacă ți se pare că merită cumva efortul, întinde-le, încet, o mână. Cel mai probabil te vor răni, dar nu te înveți minte decât după ce vei fi încercat de câteva ori. (citește mai departe)

Nici măcar fericirea nu este perfectă

Pentru că nu e o stare infinită, continuă, la intensitate maximă, fericirea e, cum zice și titlul, imperfectă. Sau poate că e perfectă, dar nu suntem noi capabili să o trăim (!?) Și, de frică să nu ce crape inimioarele sensibile de atâta încântare, ajungem să ne punem piedică singuri și apoi să țipăm că ne-a împins cineva.

Și, dacă tot stă treaba așa, de ce tot cautăm (sunt optimistă, de fapt așteptăm) perfecțiunea în elementele care ar putea să ne clădească fericirea? (citește mai departe)

Faking it big time

Am parcurs cale lunga de la “Ce faci?” “Bine, tu? 🙂 ”, nu credeți?

Să fii in tipare este depășit, trist, neinteresant, așa că lumea nouă se împarte în deprimați cronici și aparent pastilați. Ah, și genul al treilea, cei care le au pe amândouă, tot mai mulți, tot mai oscilanți între fericire și tristețe extremă. Și să vezi cum tocmai frica de a fi în tipare te înfige adânc în ele și își îmbogățește arsenalul de gesturi și cuvinte cu platitudini prin uzanță ca ”nu-mi pasă!”, ”numai mie îmi pasă! (citește mai departe)

Dormi în pace

Asta dacă nu o făceai deja și te frământă, măcar din când în când, gândul că mi-ai făcut vreun rău. Visează liniștit la mine, la alții, la altceva și construiește-ți viața frumoasă așa cum ți-ai dorit-o. Nu sunt un om mare, dar știu să iert greșeala. Nu sunt un om mare, deci nu pot încă să ți-o recunosc pe-a mea. Dar chiar și așa, cu bune și cu rele, mergem, de data asta împreună, pe drumuri șerpuite, mai departe spre împăcare, de doi și de sine. (citește mai departe)

10 luni cu noi

10 – ne privim de parcă nu mai există în jur nimic și orice s-ar întâmpla suntem atât de cuprinși de noi încât lumea pare demnă de râs, iar oamenii din jur sunt triste umbre călătoare care nu au putut sau nu au avut șansa să descopere cum este să te ridici cu adevărat deasupra tuturor. Ești salvarea mea, sunt salvarea ta. Avem rezerve, dar și un motiv bun să riscăm. Tu. Eu.

9 – Îmi cuprinzi și îmi săruți mâinile de parcă din ele are să se nască întreaga ta fericire, iar lumea toată a fost plămădită de ele. Îmi mîngâi…(citește mai departe)

Ați văzut un anotimp mai ca viața ca ăsta?

Pe bune dacă nu mi s-a luat! Fix ca în viață – cel puțin în a mea – când îi dă cu binele, fix atunci când îți pui călcâiele pe masă și mâinile la ceafă și te întinzi să te relaxezi, exact după minutul fericit în care ai apucat să te sprijini și te înfigi mai bine în scaun, zang îți fug roțile pe gresie și dai cu pufosul de rece și tare. Nimic grav, nicio dramă, nicio jale, pur și simplu cineva mai puternic care se joacă amuzat cu tine (și cu nervii tăi, nu mai zic!). (citește mai departe)

Vreau totul…de pierdut

Îți amintești ca de un vis urât. Despărțitrea aia te doare mai mult decât credeai că o să poată vreodată să o facă după atâta vreme. Distanța tot mai mare, cum nu puteai să crezi că ți se întâmplă asta, toate speranțele spulberate, toate planurile acum nerealizabile, o lume diferită decât lăsasei în urmă, durerea surdă la încercările de îmbărbătare ale prietenilor care te păzeau și făceau cu rândul la îngrijit de suflet de parcă aveai gripă cu frisoane, nu un hău uriaș în suflet și o nevoie nebună să îl umpli. Cum te plimbau ca pe un cîine bolnav și te încurajau să astupi golul cu ce-ți făcea ție mai bine – (citește mai departe)

Și dacă nu mai ai mâine?

Câte speranțe și câte vise iei cu tine? Unde le duci? Ce mai faci cu ele?

Nu, nu este nici acum o postare despre „trăiește-ți viața la maxim”. Este o postare despre „trăiește frumos, curat, bun, cu speranță”. Sfârșitul vine oricum.  Nu-ți înnegura zilele, multe, puține, fă să nu fie chiar degeaba. Lasă în spatele tău zâmbet. Pentru cei mai mulți asta-i toată urma pe care pot să o lase. Nimic mai mult. Nimic mai bun. (citește mai departe)

Scrisoare deschisă pentru cel pe care nu l-am iubit destul

Celui pe care nu l-am iubit destul: Îmi pare rău! Îmi pare rău de atâtea lucruri!

Îmi pare rău că te-am făcut să suferi. Cum și de ce am făcut asta…? Se pare că numai asta pot să fac cu talent. Lucruri care pentru mine nu înseamnă nimic pot crea valuri uriașe de trăiri în sufletul persoanei care mă iubește. Ce păcat de atâtea diferențe care au împiedicat lucrurile frumoase pe care le-am simțit să se vadă așa cum au fost! Și ce păcat de atâtea certuri și inutile explicații! (citește mai departe)

Cine nu-și dorește nimic este invincibil

V-am promis ieri că azi vorbim despre așteptări și acum mi-e frică că aveți așteptări înalte de la o postare care poate riscă să vă dezamăgească. Dacă v-a plăcut ceva, probabil acum așteptați să citiți tot ceva bun. Dacă nu vă place, mă aștept să nu mai reveniți. Ce presiune! Ce de angoase!? (citește mai departe)

Aproape, dar niciodată acolo

Oare toată lumea se simte așa din când în când? Oare unii scapă de asta? Oare sunt unii blestemați să nu se simtă eliberați niciodată? Parcă uneori e mult prea familiar sentimentul. Prea mult! Știi, atunci când îți trebuie ceva bun! Ceva să poți atinge măcar un pic și să crezi că rămâne sub atingerea ta. Să ajungi să crezi că ține. Să țină. Să nu te mai întrebi. Să te relaxezi. Atunci când îți trebuie ceva bun! Măcar odată. Măcar un pic. (citește mai departe)

Recompensează-te cu o zi bună!

Seamănă mai degrabă cu un slogan dintr-o  campanie a insituției în care lucrez, dar nu este deloc despre asta. Subiectul este vechi și deloc original, ați citit despre asta de sute de ori, nu vreau să vă creez dezamăgiri.

Să vorbim astăzi despre „trăiește clipa”, (citește mai departe)

Oops, I did it again

Recunoaște că ai făcut-o și tu măcar o dată – te-ai întâlnit întâmplător (sau nu) cu cineva din trecutul tău și ți-ai dat voie (sau nici nu ți-ai dat seama cum ai ajuns acolo) să retrăiești senzații care de atunci, din vremuri de demult, înainte să devii minunea de om care ești acum (mai bun(ă), mai altfel, mai sigur(ă) de sine, mai preocupat(ă) și, cu siguranță, mult mai frumos/frumoasă :) ) ți-au rămas familiare și confortabile. (citește mai departe)

Povara noului venit

Când pui într-un corp, într-o privire, într-o voce tot ceea ce ai nevoie să vezi și să auzi ca să îți pui demonii la culcare măcar pentru o vreme fericită a începutului, calci pe un pod fragil de lemn putrezit de anii durerilor neînțelese și nechemate. Sădești cu încredere oarbă sămânța unei alinări nemărturisite și te rogi, către acolo unde crezi că te aude cineva, să crească și să țină, să te adăpostească când nu mai poți merge și să te ducă atotștiutoare acolo unde tu singur nu știi să ajungi. (citește mai departe)

Azi nu te mai iubesc

Am trait putine experiente daca stau sa ma compar cu multi din jurul meu. Numarul este la putere si cu asta isi masoara lumea de azi succesul – cat mai multe femei, cat mai multi bani, cat mai multi prieteni, cat mai multe plecari, cat mai multe probleme, uneori. Am trect totusi prin mai multe stari decat mi-as fi dorit si am lasat mai multe brate decat visam in copilarie sa ma cuprinda si sa imi aline dorul de alte  anumite doua. Am mai putini bani decat imi imaginam vreodata ca o sa am la varsta asta si un numar mic de prieteni adevarati care au stat alaturi de mine zi sau noapte cand am avut nevoie. (citește mai departe)

Esti dator sa mergi mai departe!

Cand perspectiva singuratatii isi arata coarnele hidoase, mizeria tristetii in doi parca nu mai pare asa sufocanta. Nici nu mai stiu daca asta se cheama iubire sau lasitate si nu pot sa inteleg puterea cu care te subjuga un om care nu te vrea cu el decat cand te evapori, dar lasi urme scarboase la lacrimi si umilnta, asta ca sa stie pe unde sa vina sa mai verifice ca respiri tot sacadat la vazul lui si sa isi reconfirme dreptul de a te avea numai pentru el cand doreste. (citește mai departe)

Îndrăgostit cu orice preț

Asa esti tu, manandu-te in viata numai speranta iubirii impartasite si crezul dragostei eterne. Alergi nebun dupa implinire si te scuturi de fiecare esec ca o creanga de pom ingreunata de zapada sub primele raze de soare ale diminetii.Mai intai iti versi lacrimile nesigur ca iti doresti, de fapt, sa se termine – voluptatea durerii iti da contur, te defineste, vorbeste de la sine despre cine esti tu – om bun, cel mai bun, fara de greseala, dar nedemn de fericire si nenorocos de intelegere. (citește mai departe)

Când începem să trăim?

Am trait prea multe noi, oamenii, ca sa mai poata sa ne surpinda ceva. Stim prea multe lucruri despre mersul vietii ca sa uitam sa fim prevazatori si sa nu avem asteptari clare ale unei anume situatii. Am trait prin carti, prin filme, prin experientele altora, zeci, sute de vieti, prea mult ca sa nu fim acum atotstiutori. (citește mai departe)

Este de ajuns iubirea?

Este de ajuns iubirea? Eu cred ca da. Ea spune ca nu.

Cand te-am cunoscut zambeai si luminai incaperea. Acum esti trista si neplacuta. Vrei mai mult. Mereu vrei mai mult. Ce mai vrei, femeie nebuna, de la mine? Ce sa iti dau sa iti potoleasca foamea de bine? Cum sa fac sa fiu altfel? Ti-am pus graul sub calorifer sa cresca mare sa crezi ca iti merge bine la anul. (citește mai departe)

…Si o noapre neagra, neagra, neagra

Nu e nimic neintalnit, nimic care sa te faca sa te simti special. Ai stiut mereu ca e acolo si ca o sa poti oricand sa te intorci. Era, o vedeai, juca, dar nu ai crezut o secunda in vindecarea falsa cu aer de mucegai prins pe peretii unei inimi inchise, pusa la pastrare pentru zilele fericite in care jura ca nu mai crede. (citește mai departe)

Doua dimineti

Doua dimineti m-au transformat pentru totdeauna fara sa pot intelege vreodata care le-a fost rostul sa fie asa. (citește mai departe)

Celui mai drag om pentru mine

Imi este dor de tine de parca te-am avut o viata si nu am stiut vreodata cum este sa nu fii langa mine. Asta simt de fiecare data cand pleci. Asta simt in fiecare noapte cand singurul meu gand este sa vina maine si sa te vad din nou. Urasc sfarsitul lung de saptamana si fiecare plecare de-a ta. …Si daca as sti macar ce iti place sa faci mai intai cand te trezesti dimineata… daca macar as sti daca iti place ploaia… daca as sti cum se simte de aproape parfumul tau…(citește mai departe)

Vreau totul…de pierdut

Îți amintești ca de un vis urât. Despărțitrea aia te doare mai mult decât credeai că o să poată vreodată să o facă după atâta vreme. Distanța tot mai mare, cum nu puteai să crezi că ți se întâmplă asta, toate speranțele spulberate, toate planurile acum nerealizabile, o lume diferită decât lăsasei în urmă, durerea surdă la încercările de îmbărbătare ale prietenilor care te păzeau și făceau cu rândul la îngrijit de suflet de parcă aveai gripă cu frisoane, nu un hău uriaș în suflet și o nevoie nebună să îl umpli. Cum te plimbau ca pe un cîine bolnav și te încurajau să astupi golul cu ce-ți făcea ție mai bine – (citește mai departe)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s