E ţara asta o manea, păcat de ea!

Standard

E ţara asta toată o manea şi valul vine în forţă “de pe litoralul românesc” unde nu mai am nervi să stau mai mult de două zile şi alea dacă mă alcoolizezi bine seara să uit de ce am păţit peste zi şi să mă păcăleşti dimineaţa că greaţa e de la alcool, nu de la multă lume proastă. Îmi vin în mine numai clişee de genul “opriţi pământul, vreau să cobor” sau “avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită”.  Miroase în autobuze şi-n metrou de parcă suntem toţi muncitori la drumuri şi poduri pe caniculă şi mâncăm toţi la prânz brânză cu ceapă şi hamsii lăsate la soare două zile. Spălatul pe dinţi la prima oră pare chiar mai SF decât ăla de dinainte de culcare, dar când vine vorba de comentat deschidem toţi gura fără nicio jenă şi nicio reţinere. Dacă mergi în cârd eşti prea încet şi întârzii populaţia vânjoasă din ziua de muncă, iar dacă vrei să urci şi la picior pe scările rulante, pe stânga, cum e permis, turmă de oi leneşe cu fundul mare ce sunteţi, te apostrofează inevitabil un hipopotam transpirat care nu poate să îşi urneasă micul dejun mai pe dreapta scărilor. Asta după ce tu ţi-ai inceput oricum dumul îngreţoşat de la călcat pe coji de seminţe, chiştoace de ţigări şi scuipaţi şi ai ştiut mai bine decât să mănânci de dimineaţă.

Dacă prinzi un şir din ăsta de melteni într-o zi în care îţi vin simultan şi ciclul, şi ratele (ştie şi populaţia masculină cu femei acasă cum se simte asta!), chiar că stai să faci moarte de om – unul, doi, o sută, mii de murdari, needucaţi, nesimţiţi, fără simţ al ridicolului, fără bun simţ cu siguranţă!

Când o să înţeleagă şi ţara asta că dacă ai ceva de aruncat nu îţi scade burta dacă mai faci doi paşi până la un coş de gunoi, că căcaţii de câini put şi trebuie luaţi de pe stradă în pungi şi aruncaţi la gunoi? Află nesimţitule că în acele coşuri de colectare selectivă, puţine câte sunt, dacă nu crezi în ele, plm, poţi să laşi cretini ca mine să încerce, dar nu-ţi mai arunca tu toate murăturile din casă la grămadă de lene să mergi la ghena din spate. Mai află tu divă de cartier că tricourile pe care scrie “chic” spun despre tine fix opusul, iar brăţara la glezna umflată te face să arăţi ca Gaia (verifica Zoo Bucureşti, o imagine tristă) şi nu ca Shakira, idolul tău în viaţă. Nu e nicio mândrie când copilul tău loveşte oameni sau animale, iar pe tine nu te face o specie evoluată să îţi baţi joc de acela cu ochelari sifon de pe scaunul de vis-a-vis pentru că ăla ştie să citească! Mimozele de la piscine care râd de femei în vârstă care vin să facă sport mai au maxim 10 ani şi expiră şi o să umple scările de bloc cu copii, seminţe şi bârfe veninoase şi mai grav este că o să îi educe şi pe ei la fel ca tot ce am descris mai sus. O să fumeze în lift, o să răspăundă la “Fă!”, dar o să îşi susţină acel bărbat cretin când o să ma înjure pe mine că îi spun să îşi ia dracu’ pachetul de ţigări gol de pe jos.

Unde găsim, domnule, soluţie multă şi bună împotriva gândacilor!?!?

Reclame

3 gânduri despre &8222;E ţara asta o manea, păcat de ea!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s