Îmi scriu unii ironici ca urmare a postării ăsteia, mai subtil de atât, dar, sintetizat: “Bine că ești tu deșteaptă!” ori, mai mângâiat pe creștet așa, “Măi, războinică mică, mă!”. 
Pfoa, cum m-a lovit această ironie! Știu, știu, sunt atâția mai deștepți decât mine, deci blazați, deci nu mai mișcă un deget, că știu ei mai bine că nu se mai mișcă oricum nimic și toate astea nu contează. Mai sunt și cei din categoria “Ce o vrea Dumnezeu!”!?!? Tare, că ne-a dat creier ca să nu răsune capul…
Băi, eu vă spun că mai sunt lucruri de care îmi pasă și în care cred. Și unele pe care țin morțiș să le exprim pentru că pot și doar nu mă știți de ieri.
Că și atunci când le spun oamenilor să arunce, în pana mea, hârtiile într-un coș de reciclat, cu 10 secunde de efort, mă gândesc că pentru copiii lor și ai mei de vor fi va conta la calitatea vieții mai mult decât banii pe care îi fac ei, că nu o să le folosească la nimic teancul de bancnote făcute din ultimul copac în viață dacă îl dau pe tot pe ultimele guri de apă neotrăvită.
Atât timp cât nu sunt încă la locul de veci, prefer să iau în drumul spre acolo decizii pentru mine, așa cum mă ajută pe mine capul și care cred că îmi vor face drumul ăsta mai ușor, ori mai frumos, ori măcar mai neted.
Sunt optimistă. Și dacă sunt optimistă se cheamă că nu sunt realistă și dacă nu sunt realistă se cheamă că-s proastă. Și cum nu le știu pe toate, declar că nu știu cum se cheamă cei care lasă o turmă de proști să ia decizii care, fără dubiu, îi vor afecta și pe ei.
Eu am votat. Dacă tu nu o faci azi, tocmai am decis și pentru tine.
Sunt măgulită! Mulțumesc pentru votul de încredere!
Neîmpărtășite 