Gânduri de insomniac

Standard

Cine sunt când sunt eu? Uneori, sper că totuşi rar, ajungi să te întrebi şi asta. Sau nu? Dar dacă da, cum e? Ce îţi iese? Încântat de rezultat? Eu rareori sunt (încântat, nu eu).

Nu ştiu cine sunt, băi, nene! Nu ştiu dacă-s un om bun sau dacă-s un om rău, nu ştiu dacă ce am este ceea ce merit, nu ştiu dacă ce vreau este ce îmi trebuie, nu ştiu dacă sunt pe drumul cel bun, pe unul rău, pe unul oarecare sau pe al meu, unicul. Nu am habar. Şi cred că ar trebui să am.

Uneori funcţionează tot, alteori nimic (între noi doi fie vorba, oricum e mai bine decât aşa-şi-aşa, ştii, starea aia în care nu eşti sigur dacă mai ai puls măcar?). Dar, în funcţie de cum îţi merge, reacţionezi mai bine sau mai rău. Ai zis vreodată “În mod normal nu reacţionez aşa!”, “Nu am fost eu!”? Să mori tu!? (aş putea să îmi curăţ limbajul de expresii de şmecher în dizgraţie, ăsta ar fi un început bun spre a fi “eul meu mai bun”) Dar cine a fost? Când am înjurat-o pe aia pe stradă de a roşit populaţia mergătoare pe o rază de 100 m, cine era? Că doar eu sunt politicos, amabil, nu mă împing niciodată la metrou (poate doar dacă e deja a patra zi legată în care întârzii la birou). Şi salut aproape fiecare coleg.

Sunt un om direct şi spun mereu ceea ce cred, încerc să fiu mereu corect şi diplomat în adresare. insomniaÎn general reuşesc. Au fost două întâmplări nefericite că de ultima mea prietenă m-am despărţit prin SMS, iar de cea de dinaintea ei prin…dispariţie. Erau isterice. Deşi spuneau că ele nu sunt aşa de obicei…Îmi plăcea Dana, de ce m-am despărţit eu de ea? Sunt singur de atâta vreme! Bine…nu e rău. “Să fie bine, să nu…” (taaaci!!!) Dar ar fi drăguţ să mai aud şi altceva prin casă decât cum trage vecinul apa la baie noaptea. Cum ar fi să respire cineva în pat lângă mine. Sau să simt miros de cafea amestecat cu miros de parfum dimineaţa. Nu o să mai găsesc pe nimeni de care să îmi placă! Şi dacă o găsesc şi se prinde cum sunt? Dacă mă vede pe bune? Cred că Dana a plecat de fapt, chiar dacă eu mi-am făcut bagajul. Ştia că atâta sunt, că nu mai avea ce să descopere. Deşi eu cred că sunt un om profund. Dar sunt mereu obosit. Eram mai bine când fumam, aveam idei. Să mă apuc iar? Cică un fumător rămâne fumător toată viaţa. Deci eu sunt un fumător. Aş putea să fumez chiar acum, dacă sunt deja fumător. Nu, căcat!

Mâine o sun pe mama. Dacă nu ar mai face pe victima, mama ar fi chiar mişto. “Ne face plăcere să vă invităm să ne fiţi alături la nunta anului în Constanţa…” Nunta anului în Constanţa, ce bou! Femeia aia e urâtă ca cizmele de cauciu. Oribile sunt cizmele de cauciu. Prietena mea nu o sa poarte niciodată cizme de cauciuc. Sau traistă. O duc eu la birou dacă plouă, ce naiba!? În fine, dacă mă trezesc devreme…şi dacă îmi e în drum…Ea unde să lucreze?

Oare eu sunt pe drumul cel bun? Ce îmi lipseşte? Mâine o să fiu obosit. Puţin irascibil. Iar nu am haine curate, dar ma îmbrac bine joi. Poate ies dracu’ mai mult. Îmi trebuie alţi prieteni. Unii mişto care să mă ridice. Sunt fumător, bing, bang…Pasiv, boule! Pasiv, pasiv…în relaţii. Insensibil, cică. Nu am mai plâns de doi ani. Şi vreau. Cred că, de fapt, sunt un om bun dacă vreau să plâng…

Cred. Nu ştiu. Nu prea ştiu cine sunt…