Too little, too late

Standard

Sau de ce sa iti pierzi vremea intr-o relatie in care adesea te intrebi ce cauti, in care in fiecare zi iti promiti si iti promite ca va fi mai bine (sau altfel) si numeri asa cativa ani de sperante aiurea si dezamagiri constante, nu din vina lui sau a ei si nici din vina ta, dar cumva numai din vina voastra pentru ca nimeni, nici societatea, nici un anume individ nu va tine acolo cu un pistol la tampla. Si daca e acolo, sa traga dracului odata sa scapati usor, ca se pare ca nici unul din voi nu are atat sange in vene incat sa se ridice si sa plece, sa ia viata in piept din nou cu curaj, sa doarma singur noaptea o vreme si sa nu se simta ultimul om in gasca lui mare de oameni fericit cuplati cu altii care par sa le corespunda cum tu nu ai facut-o nimanui niciodata. Si, daca te uiti inapoi, nici nimeni nu pare sa-ti fi corespuns tie – numai cei care te-au parasit, si chiar si acolo ai gasit destul defecte ca sa reusesti sa vezi binecuvantarea din plecare si nicio greseala pe care sa o contorizezi la tine in caiet.

doiSinguratatea in doi este odioasa, cu mult, mult mai rea decat singuratatea…singur. Macar in cea din urma iti dai o sansa. In prima, tot ce faci este sa astepti – tu crezi ca astepti fie sa se indrepre lucrurile, fie sa apara cineva care sa iti dea lumea si kilometrajul peste cap (cat de des va intalniti treji in dormitor!?). Eu cred ca doar astepti sa mori, ca altceva ce poti face cand ai rutina mersului acasa in doi, fara doua vorbe de substanta, unul la volan, unul in dreapta sau de mana (reflex!) in autobuz, dansezi sincronizat si in bucatarie si la nunti, faci poze de weekend cu frunze aramii si texte gen „never happier” si te aplauda lumea toata pentru cat de bine iti iese fericirea.

Si apoi, noaptea, in pat, te zvarcolesti de frustrare si ai vise triste, dupa vise umede, dupa vise triste, dupa remuscari, dupa decizii de a pleca, dupa atacuri de panica, dupa teama de moarte singur si teama ca esti deja mort si decizi ca ai rapoarte importante de predat maine si ca mai bine dormi in pace si te mai gandesti in weekend sau cand pleaca el/ea la parinti si te trezesti dimineata iubind in continuare (sau din nou) la fel de tare celalalt zombi cu care imparti, obligat de context, patul potentialei tale fericiri transformat in lespede rece peste o relatie care, pur si simplu, nu e sa fie.

Ti-amintesti cum credeai ca o sa arate viata ta cand v-ati intalnit si ati inceput cu emotie sa va dati tarcoale? Cum arata acum fata de imaginea aia? (Daca nu ai trait nici macar asta, atunci chiar ca ai pornit prost!). Te-ai resemnat ca nu o sa atingi starea aia niciodata sau inca mai speri? Si daca mai speri, de ce nu faci ceva odata? Cati ani ai pierdut deja? Crezi ca e prea tarziu? Eu zic ca nu e cat inca iti mai dai seama ca ceva nu e cum trebuie sa fie. Nu exista „prea batran” ca sa incerci. Exista ori „prea prost”, ori „prea slab”. Nici tu, nici partenerul tau de viata (ce expresie sinistra in contextul asta, nu?) nu meritati asa o moarte prematura. Ti-aduci aminte cat de mult iti placea cand celuilalt ii sclipeau ochii de zambet? De cand nu ai mai vazut asta? Nu vrei sa il lasi sa mai incerce? Nu vrei sa ii mai dai o sansa? Dar tie?

Mai gandeste-te. Mobilizeaza-te! Fa raportul ala fara sa te mai uiti ca boul in monitor o ora inainte sa te apuci, stabileste intalnirea aia si vezi ce iese! Apoi bea o cafea tare dupa-amiaza si stai treaz si gandeste-te. Pune pe foaie, in excel, tine minte, numai stabileste ce vrei sa faci, de fapt. Odata pentru totdeauna…sau pana data viitoare. Si implementeaza (deh, corporatia si-a pus amprenta) – mai exact „Run, Tristule, Run!” catre o viata mai frumoasa, in care iti mai bate si tie inima, in care mai intarzii la birou, dar razi de mori numai in doi, in casa, facand nimic, fara „trebuie” si prea multe planuri, cu sperante si ce-o fi o fi, numai sa simti ca ai de ce sa te trezesti maine si, daca se intampla sa ajungi iar ca azi, ia-o de la capat ca nu ai de pierdut decat mohoreala zilelor fara perspectiva si noptile spasmodice in care te rugai sa nu se trezeasca celalt zombi si sa fie nevoie sa stati de vorba.

Fa-o cat mai repede. Nu exista „prea batran” ca sa incerci, dar s-ar putea ca mai tarziu sa nu mai poti face decat foarte putin pentru tine!