Second chances…to a proper goodbye

Standard

Ți s-a întâmplat ca cineva să te dezamăgească atât de tare încât să nu mai vrei să ai de-a face cu omul ăla, măcar și pentru o vreme? Mda, unora li se întâmplă. Evident, este strâns legat de așteptări, însă, despre asta am mai vorbit cândva. Mai vedeți pe aici sau pe aici.

Oricum, acțiunea dezamăgitoare a cuiva, de ele mai multe ori, nici nu are legătură cu tine. Adică, când cineva te dezamăgește sau te rănește, o face, în general, pentru că este cu gândul (sau sufletul) în altă parte și îți acordă ție, prietenește, colegial sau în iubire, mai puțină atenție decât tu crezi că trebuie să îți acorde de fapt. Acțiunea dezamăgitoare nu este neapărat egoistă, ea poate fi, surprinzător (!?), în beneficiul altuia decât celui care o face, altuia de care…îi pasă (ok, poate îi pasă mai mult).

Și lucrurile se așează altfel, în cuvinte sau doar în mintea ta spui “la revedere”, mai mereu însoțit de  un “de ce eu?” sau “nu înțeleg”, atât cât să lași loc (cu pumnii strânși) revelației celui care te-a rănit, anume că nu meritai, că nu trebuia, că trebuie să fie (că vrea el sau că vrei tu) iertat și reașezat în poziția de încredere.

Dacă poți să vezi un pic mai departe de o faptă anume și să nu o iei personal, dacă ești un om bun sau, în cazuri mai grave, dacă ești un om slab, probabil ai iertat și ai făcut loc din nou, în viața și în rutina ta celui care ți-a greșit. La cerere, pe nesimțite, după ce te-ai gândit mai mult sau mai puțin. Aș vrea, statistic, să văd cum a decurs asta. Expresii relevante există – “oricine merită o a doua șansă”, dar nu aș omite nici faimosul “shame on you if you fool me once, shame on me if you fool me twice”.  De luat în considerare! Ce să mai zicem de a treia, a patra șansă, și așa mai departe!?

Situațiile pot fi diverse, combinațiile de oameni și de întâmplări lasă loc multor nuanțe. Lucrurile nu sunt (și nici nu trebuie să fie) drastice. Tot din înțelepciunea populară, “niciodată să nu spui niciodată” se aplică bine în dezamăgiri. Mai ales dacă ești dezamăgitul 🙂 Pentru că cel care o comite nici măcare nu se gândește la asta…

ImagePhoto credits http://www.haleybellephotography.com

Pentru că oricât ai vrea să nu fie așa, oricâte scuze ai auzi, oricât ai crede că acela sau aceea “și-a dat seama” și acum se tăvălește cerându-ți iertarea de care aveți nevoie ca să mergeți mai departe sau pur și simplu ai iertat din mers, va veni, cu foarte puține excepții, momentul în care temerea ta de la momentul iertării va fi confirmată – dacă nu ai fost destul la început, puțin probabil că ai devenit destul acum.

Și, așa, optimist, trag concluzia că, în realitate, cea de-a doua șansă oferită cuiva este, de fapt, a doua șansă pe care ți-o oferi ție la un “la revedere” așa cum se cuvine – unul FERM.

Anunțuri

Amintiri de astă vară

Standard

Ne împiedicăm de ele prin casă, prin computer, prin noi și prin gânduri, amintiri dureroase ale unei veri care a trecut, fericită și împăcată că a fost mai bună ca oricare și mai scurtă parcă decât un weekend în care doar ai dormit și te-ai uitat la 3 serii din filmul tău preferat: pistruii de pe nas și de pe brațe…revistele pe care eu “nu le citesc niciodată”, biletul de avion to BUH/OTP de “vineri, ba de sâmbătă, ba vineri, vineri; nu știu că e la 00.10”…toată înghețata de fistic…ochii tăi umflați de mult somn dimineața…nisipul din geanta de plajă și din trusa de farduri…Mâna de scoici din portiera din dreapta a mașinii…Urmele de slip care îți vor rămâne pe piele câteva luni bune…Papucii tăi rupți, albi de nisip și sare aruncați in portbagaj…urma mai albă a bărcuței de hârtie pe care am pus-o pe abdomenul tău ca răzbunare pentru urma mai albă a mâinii tale „uitată” la mine pe posterior în ora în care am adormit la plajă…genele tale arse de soare lipite de picături de apă lucitoare ca diamantele…Imagevocea mea nazală după înot…praful de pe husa scaunului…pielea noastră udă…neliniștea când nu te mai vedeam plutind în apă…cartea ta cu semn la prefață…undițele nou-nouțe…cartea mea pătată de ulei…mirosul gelului de duș folosit doar acolo…piesa aia imbecilă despre tocuri…97 de poze plictisitoare făcute cu un DSLR cu răsăritul și apusul, cu noi, cu valurile mari și amenințătoare, cu macro pe scoici…3 poze perfecte făcute cu telefonul cu un copac și nori albi deasupra, cu câmpul și cu tine la volan, cu mine și cu focul anti-țânțari…amprentele mele pe tableta ta…prosoapele care încă miros a soare…loțiunea de plajă aproape consumată, cu marginile etichetei ciufulite, nodurile din părul meu…părul tău decolorat la tâmple…sărutul acela venit de nicăieri…liniștea nopții de pe plajă…liniștea sufletului pe care sperăm să o găsim din nou la anul.