La curtea Regelui Turelă

Standard

(…)

Pe de altă parte, locul ăsta era ca un catarg bine uns și toată lumea aluneca în sus și în jos pe acest băț unsuror. Chiar în vârf, ca la o corabie, era cuibul corbului, o turelă confortabilă care adăposeta un singur om. Ideea era, din câte mi-am dat eu seama, să te apropii cât mai mult de turelă și de acel om. Ce se întâmpla după aceea, încă nu îmi puteam imagina. Era destul de clar că omul n-avea de gând să te tragă după el în turelă. Rămâneai deci pe stâlpul unsuros. Și, totuși, în toată nebunia asta, ceva se schimba.goals

Omul din turelă nu îți dădea nicio mână de ajutor. Din când în când se mai apleca și mai ungea stâlpul. Efectul acestei acțiuni era că aceia aflați în imediata lui vecinătate intrau în panică și începeau să alunece și să gliseze. Gheată-n față, gheată-n față, gheată-n față. În cădere, cățărătorii îți băgau gheata-n față.

După care începeau iar să se cațere cu înverșunare.

Erau și niște oameni foarte deștepți care alunecau pe stâlpul ăla.

Aveau hainele murdare, mâinile pătate, fețele le străluceau de unsoare, dar în ochii lor se citea o dorință aprigă. Își țineau ochii ațintiți asupra omului din turelă și, cu cât acesta dădea cu mai multă grăsime pe stâlp, cu cât îi îndemna mai cu patimă să-și bage gheata unul în fața altuia, cu atât deveneau ei mai convinși că acolo sus – în turelă – se aflau răspunsurile tuturor problemelor din viața și cariera lor.

Unii dintre ei, oameni foarte, foarte deștepți. Fețele le străluceau de unsoare. Alunecau în jos. Era tipul ăsta tânăr, cam de-o vârstă cu mine, care lăsa grăsimea sfărâind în urma lui când sărea peste grămezi de trupuri. Chiar din primele mele zile acolo am simțit consternarea pe care le-o provoca celorlalți cățărători. Era testosteronic în foamea lui, în farmecul lui, în capacitățile lui. Citise cărțile potrivite, văzuse filmele potrivite, părea să știe totul despre tot ce se întâmplă în lume (…)

Îmi dădeam seama că omului din turelă îi plăcea de individul ăsta. Mai încinsese puțin tragedia de pe stâlp. Îmi dădeam seama că își dorea să ajungă la eșaloanele de sus, acolo de unde alunecau băieții mari. Arena în care se câștigau cele mai multe premii, locul în care se adunau cei din categoria grea. Avea grijă să nu dea cu grăsime înspre el. Această atitudine binevoitoare îi nelămurea pe ceilalți. Acum își doreau să-l lovească chiar și mai tare, dar nu voiau ca Regele Turelă să-i prindă făcând așa ceva.

 (…)

Era ceva de-a dreptul extraordinar. Stâlpul uns al Veșnicei Nesiguranțe. Și oameni foarte foarte deștepți alunecând în jos. (…) Izolare. Iluzie. Înșelătorie. Acțiune. Închide granițele ca să nu se infiltreze vreun agitator. Creează iluzia unui scop măreț, așa încât nimeni să nu se plângă de barăcile infestate. Dă naștere ideii de elitism – noi suntem pușcașii marini – așa încât nimeni să nu știe ce se întâmplă cu adevărat. Îngroapă-i într-un munte de cerințe, pentru ca nimeni să nu mai aibă timp de altceva.

(…)

Poveștile rescrise ieșeau din mașinile noastre, se izbeau de vreo altă mașină de birou, se întorceau la noi și trebuia iarăși rescrise. Unele articole erau rescrise și re-rescrise de atâtea ori, încât ajungeau să sune din ce în ce mai rău. Iar altele ajungeau să declare exact opusul a ceea ce declarau la început. Dar asemenea lucruri deja nu mai contau atunci când era vorba să-i ții pe ostași sub papuc.

(…)

El îngenunchea la altarul Regelui Turelă. Eu la pulpele lui Fizz.

El în fața vieții meschine. Eu în fața morții meschine.

Mai erau și alți oameni foarte foarte deștepți. Fețele le străluceau de unsoare.

Chiar sub turelă, alunecând în jos.

Extras din Tarun J. Tejpal, Alchimia dorinței,

Cartea a doua, Karma: Acțiune – Cap. La curtea Regelui Turelă

Anunțuri