Vremea schimbării sau vremea rămânerii

Standard

Gândul care de multe ori nu te lasă să dormi stăruiește peste zi undeva în fundul capului tău și te mână dezamăgit prin orele crunte până vei adormi din nou și vei simți că te lasă, măcar un pic, să închizi ochii. Ai știut dintotdeauna că este destinul tău să fii bun și împlinit, numai că timpul trece, tâmplele ți se albesc cu fiecare an și ție, pur și simplu, nu ți se întâmplă. Cauți încrederea adevărată de sine și mulțumirea. Ești cel mai încrezător om pe care îl cunosc cei din jurul tău. Cel puțin asta văd ei. Ai zâmbetul cu tine ori de câte ori este nevoie și știi să îți activezi duritatea atunci când vrei să pari invincibil. Își iese de fiecare dată. Te crezi minunat. Ești minunat.

Și totuși…nu o simți. Ești prea departe în viață ca să fii copilul speriat pe care îl descriu cărțile și care să merite, din milă, drag și grijă, îndurare. Ești mai degrabă imaginea diformă, tristă a idealului tău, construită din petece de reușite în care ai reușit să crezi în tine, cusute cu ațe de invidie și puțină dragoste, câtă ai crezut că ești demn să primești, împrumutate de la cei pe lângă care îți duci existența.

Oamenii sunt exact așa cum se simt. Oamenii nu sunt așa cum sunt văzuți. Succesul cu care îți îmbraci unii semeni poate să fie singurătate cruntă pentru ei. Frumusețea chipurilor poate să ascundă suflete urâte și speriate, chinuite de angoase, păcate și eșecuri. Siguranța poate fi suflet de piatră, lipsă de viață în vene. Zâmbetele pot fi armuri. Și nu e vina lor că sunt atât de violenți în reacții. Oamenii speriați, cu interioare zguduite de îndoieli, simt mereu nevoia să se apere. Pentru că nu își știu puterea de rezistență sau, pentru că, odată, în trecutul lor, i-a durut prea tare și nu au rezistat, mușcă înainte să îți dea seama dacă mâna pe care le-o întinzi este ca să îi rănească sau ca să îi mângâie. Oamenii nesiguri sunt cei mai virulenți critici – ai tăi, ai lumii – cei pentru care riscurile sunt întotdeauna prea mari, cei pentru care lucrurie trebuie să vină ușor sau nu sunt ceea ce trebuie să fie, cei care vor da cel mai tare, cei care te vor răni cel mai tare, cei care vor pleca mereu primii. Dezamăgiții cu acte și temei.

Când îi ai în preajmă și te gândești că, prin comparație, tu ești atât de puțin, mai uite-te încă o dată bine la ei. Vezi cum reacționează. De oamenii nesiguri, deși, înțelegând, ai să îi compătimești, trebuie să îți fie mereu frică. Dacă poți, ocolește-i; dacă ți se pare că merită cumva efortul, întinde-le, încet, o mână. Cel mai probabil te vor răni, dar nu te înveți minte decât după ce vei fi încercat de câteva ori.

ImageCeea ce spui a avut mereu greutate. Oamenii din jur te-au crezut întotdeauna. Ești autoritatea în orice domeniu. Treptat, simți că îți pierzi puterea. Ceilalți te cred și te respectă…în aparență. Ești la fel de puternic în fața lor pe cât erai și altădată. E tot ce ai. Sau nu mai ești!? Încet, încet privirea lor se schimbă. Frica lor se transformă. Uneori e milă, alteori e dezinteres. Oricum nu mai e la fel. Cu vârsta, tu înveți să te ascunzi mai bine, ceilalți învață să te citească mai bine. Cu vârsta, jocurile sociale și intime se demască.

Ești atât de sigur pe cât te simți cu adevărat. Și la fel de singur. Uite-te în jur. Spate de armuri și ziduri sau ochi calzi care te privesc înapoi? Milă, frică, lehamite sau drag, bucurie și încredere?

Bravo, din orice pricină ai ajuns aici, ai ajuns pentru că așa ai ales. Iar dacă vrei să schimbi ceva sau să rămâi unde ești, doar tu poți decide.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s