Nici măcar fericirea nu este perfectă

Standard

Pentru că nu e o stare infinită, continuă, la intensitate maximă, fericirea e, cum zice și titlul, imperfectă. Sau poate că e perfectă, dar nu suntem noi capabili să o trăim (!?) Și, de frică să nu ce crape inimioarele sensibile de atâta încântare, ajungem să ne punem piedică singuri și apoi să țipăm că ne-a împins cineva.

Și, dacă tot stă treaba așa, de ce tot cautăm (sunt optimistă, de fapt așteptăm) perfecțiunea în elementele care ar putea să ne clădească fericirea? Jobul, partenerul, momentul, contextul, ziua, noaptea, femeia, prietenii, casa, etc, etc, toate perfecte. Ce să facem cu ele așa perfecte?

waiting_for_the_PERFECT_WOMAN_by_glen_quilatCâte momente ai lăsat să treacă pentru că nu aveai exact starea potrivită să faci un lucru să iasă perfect? Câte amânări ai la activ? Câte pauze până ”te pui pe picioare”, din orice punct de vedere? Evident că nu poți face multe lucruri, dar și frica de eșec a devenit atât de mare, încât nu mai începem să facem nimic. În cel mai fericit caz ”încercăm”, dar și asta a început să însemne mai mult ”mă gândesc să” și, după ce ți-ai adus toate argumentele că nu o să meargă, treci asta la ”am încercat și nu a mers”.

Mă, și dacă ne iese? Ce ne facem cu reușita? Nici nu cred ca știm prea bine. După ce îți iese, de ce oare te mai poți plânge? Despre cum nu își iese și crezi că nu îți mai poți scoate obrazul în lume de rușine (de parcă lumea ar fi atât de atentă la tine, oricum) am mai vorbit cândva. Ah, și încă un ”detaliu” – dacă prietenii tăi râd de tine când nu reușești ceva care pe tine te afectează, nu-ți mai pierde vremea cu ei.

Să revenim, ce ne facem cu binele? De ce nu ne mai place? Și de ce trebuie să fie perfect? Ce e perfect? Dacă așteptăm, și aștepăm, și așteptăm și nu se mai întâmplă perfectul? Știi când erai prea tânăr ca să faci ceva? Dacă ajungi să fii prea bătrân? Știi când nu credeai că poți face un anume lucru? Dacă puteai? Dacă atunci îți ieșea? Știi când credeai ca ai prea puțin ca să poți să dai ceva? Dacă de la tine se aștepta altceva în schimb, ceva din care aveai mult? (ia, de exemplu, banii vs. ascultare, întelegere, lucrurile alea fără valoare).

tumblr_ma7fqm5cys1rewoj9o1_500În fine, dacă au fost, momentele astea s-au dus și numai tu știi cum stai, de fapt, cu bilanțul. Sufletul tău singur este cel care îți spune negreșit dacă ai ales bine sau nu. Bucurii mărunte peste ani întregi tind să se unească și să te definească ca un om împlinit. Amăgirile, fricile, angoasele, rănile, uitările de sine și de alții se adună în tristeți profunde pe care niciun medicament nu le mai vindecă, de fapt și oricât ai lucra la aspect, nimic nu poate să îți mai aducă strălucirea din ochi.

Da, dragostea mai și trece, oamenii îți mai și greșesc, s-ar putea să fii rănit, dar după cum zice înțeleptul, viața e scurtă. Să o petreci așteptând este cel mai prost lucru pe care îl poți face. Echilibru! După cum vă mai spuneam cândva, îndemnul să o trăiești la maxim este pentru nebuni. Sau?

Notă: viața trăită la maxim nu înseamnă să te faci praf în club, să aduni petreceri și chirăieli și să mori șifonat de vicii ca semn de mare amator de distracții ce ai fost (și dacă mie nu îmi place asta, cui!? 😉 ). Viața trăită la maxim înseamnă să ai cât mai puține momente, spre deloc, despre care să spui ”Ce bou / vacă / fraier / fraieră (după caz și pretenţii) am fost! Trebuia să fi încercat atunci!”.

Zic și eu…

În aceeași notă:

Și dacă nu mai ai mâine?

Când începem să trăim?

Reclame

2 gânduri despre &8222;Nici măcar fericirea nu este perfectă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s