Dormi în pace

Standard

Asta dacă nu o făceai deja și te frământă, măcar din când în când, gândul că mi-ai făcut vreun rău. Visează liniștit la mine, la alții, la altceva și construiește-ți viața frumoasă așa cum ți-ai dorit-o. Nu sunt un om mare, dar știu să iert greșeala. Nu sunt un om mare, deci nu pot încă să ți-o recunosc pe-a mea. Dar chiar și așa, cu bune și cu rele, mergem, de data asta împreună, pe drumuri șerpuite, mai departe spre împăcare, de doi și de sine.

ImagePuțin câte puțin uităm și mizeria, și durerea, și plictiseala, și tristețea și ne reamintim ”de ce”-ul începutului și fumusețea unor zile liniștite și unor nopți pline de speranțe. Păstrăm amintiri vagi ale lacrimilor și ale rupturii – nu avem voie să uităm ca să nu greșim din nou – dar dăm libertate sufletului să respire, să-și lepede încrâncenarea și să simtă frumos despre trecutul nostru și despre un alt viitor.

Renunță să mă faci să înțeleg ce e greșit cu mine. Nu am să știu niciodată să fiu altfel decât simt. Cere-mi liniștit și sincer să îți spun ce cred. Răspunde-mi la fel sau nu-mi răspunde deloc. Dormi împăcat și pune-ți speranțe pline și pofticioase în altcineva. Iartă-mă! Iartă-te! Iubește-mă pentru ce ți-am fost. Eu te-am iertat demult și te iubesc pentru tot ce puteai să-mi fii.

Hai să fim oameni mari! 😉

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s