Ați văzut un anotimp mai ca viața ca ăsta?

Standard

stormPe bune dacă nu mi s-a luat! Fix ca în viață – cel puțin în a mea – când îi dă cu binele, fix atunci când îți pui călcâiele pe masă și mâinile la ceafă și te întinzi să te relaxezi, exact după minutul fericit în care ai apucat să te sprijini și te înfigi mai bine în scaun, zang îți fug roțile pe gresie și dai cu pufosul de rece și tare. Nimic grav, nicio dramă, nicio jale, pur și simplu cineva mai puternic care se joacă amuzat cu tine (și cu nervii tăi, nu mai zic!). Au, au, au, să plâng, să râd, mai rabd, ce pot să fac!? Aștepti și speri, oricum, puține șanse să te așezi mândru la loc că ți-e frică de alunecuș și mai stai un pic cu fundul strâns, oftica în dinți și zâmbetul de defilare, să nu se prindă nimeni cât te-a durut.

Doar ce începi să te bucuri de raze de soare și ciripit de păsărele, ți-o ia inima la trap și începi să-ți dezmorțești oasele, te încrezi în primăvară cu emoții și vară lungă, că îți trântește soarta o viforniță de îți înghiață sufletul, rânjetul și lacrimile-n gene.

Îți mai rotești ochișorii cu venele pocnind după un semn de încălzire și vezi în zare câte o crăpătură în nori și râzi ca prostu’, optimist din născare, că de data asta ai scăpat de-a binelea și are să te fericească soarta numai cu vânticel blând și cald și, chiar de-o fi să plouă, are să fie ploaie duisoasă, parfumată, de vară, care-ți lasă părul curat și pielea hidratată.

Te așterni la start gata de fericire, dar încep să te usture picăturile înghețate și când te prinzi că-i țeapă, dai să fugi să te adăpostești pe unde mai construisei și tu vreun acoperiș solid, dar se despică norii și se pune vântul pe urlat și-ți saltă adăpostul înainte să mai apuci să te usuci puțin.

Pornești prin întuneric și orbecăi spre zile însorite, te dai puternic și independent de vreme și capricii și juri că ai să reziști până la primăvară și te trezești în lungă iarnă, mai ursuz decât te credeai în stare, gata să sari la gâtul oricărui călător norocos să fi trăit prin țări mai calde, care nu-ți înțelege angoasa și îți urlă heirupisme. Mă lași, băi, însoritule, cu străluciri în ochi și-n dinți, să mă târăsc în liniște prin viața mea înnourată? Ia, înghite-ți tu vederile cu palmieri și lasă-mă în burnița mea de trist, așteptând soarele propriu!

Pfff, dar care, dracu`, soare, băi, prietene care mi-ai mai rămas, că nu mai vrea să vină cu toate rugile din lume și parcă aud cum șuieră vântul pe la tocul geamurilor și nu știu ce să-mi mai pregătesc de apărătoare altceva în afară de ultimul vis care mi-a mai rămas că am să mor vara și am să prind din ea măcar câteva zile, să apuc să mă las pe spate și să mă relaxez și eu la căldurică bună mai mult de un minut fără să-mi fugă în cap norii de furtună!?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s