Poveste fără cap şi coadă (IV)

Standard

Nu mai puteam. E ok tipa, dar nu e ce trebuie, mă.

Mie îmi plăcea, era de viață așa, dar tu știi mai bine. Și ce a zis când i-ai spus?

Tocmai, că nu a zis nimic. Adică, a zis “bine, du-te dracu’, oricum mă cam plictisești”, pe scurt…

Ori sunt leșinate după tine, ori te-ar da pe o cafea…Păi și ce ești așa șifonat acum dacă nu era ce trebuie?

Cred că…îmi e dor de Laura.

Hă?

Mda, de ceva vreme mă tot gândesc la ea. Cred că am greșit, Edi. Îmi lipsește cu toate prostiile ei. Mi se pare că fără ea nu pot să merg mai departe. Cu oricine aş fi, nu e la fel. Îmi…trebuie…nu ştiu…Nu știu cum de nu a mai dat niciun semn. De când a găsit-o pe Dana aici nu a mai zis nimic. Bă, nimic! De 5 luni! Nu credeam că o să poată. Așteptam să facă o isterie, să sune, să vină, să urle…

Ție ți s-a urât cu liniștea…

Da, mă, știu. Dar nu mă pot opri să nu mă gândesc la ea. Mă trezesc numai cu gândul la ea, nu pot să mănânc, parcă o văd si o aud peste tot.

Pe bune?…E grav! Păi, sun-o! Vezi ce mai face. Poate nu e cu nimeni…

Nu știu, și dacă e, nu o las oricum, am făcut o prostie! Nu știu, cred că trebuie să mă lupt ceva ca să mă mai vrea, dar nu pot să respir parcă! Căcat…nu știu. O să văd.

Frate, o suni și vezi. Dacă își place ție de ea…Ți-am zis că am văzut-o, nu?

Nu, unde?

Eram prin centru. Bineee, acum vreo 4-5 luni. Cam atunci după de mi-ai zis că a venit la tine. Era cu una. Plângea.

Aia?

Nu, mă, Laura.

…Femeia asta plângea şi dacă picau frunzele. Dar când mă uitam eu la ea şi râdeam sau o pupam se lumina toată…Căcat…Ce imbecil! Dar nu mi-ai zis.

Eh, am uitat. Credeam că ţi-am zis, de fapt.  Mă gândeam că e suparată că eşti cu Dana şi de-aia plânge. Nu am vorbit cu ea. Arăta rău oricum.

Mâine o sun. Sau mai bine mă duc la ea.

Mă, sun-o  întâi. Poate îţi deschide vreunul…

Bunăăăăă! Sunt Laura. Ok, știai. Hehe. Mda, acum am puțină treabă, dar te sun eu imediat. Lasă-mi un mesaj dacă e urgeeent…

Căcat…mă duc! Poate îmi deschide vreunul. Asta e. Nu, nu, trebuie să o văd. De ce şi-o închide telefonul!? Mă iubeşte, clar, mă iubeşte, nici nu a trecut aşa mult timp. O să fie foarte surprinsă. Bine…şi eu sunt…ce m-a apucat!? Ok, şi ce îi zic? Am greşit, eu te iubesc şi nu pot fără tine. Te iubesc! Şi o sărut. Cam mult. Flori! Flori? Chiar că am înnebunit! Asta e, trebuie să o fac şi pe asta.

Nu aveţi şi o pungă?

Pentru ce?

Să pun astea…

Florile???

Păi…

Mergi, băiete, mândru, că nu le-ai furat şi i le duci cu drag!

Băga-mi-aş, uite ce am ajuns să fac! Dar trebuie!

I se adunaseră parcă toate neliniştile. Şi-ar fi frecat mâinile, dar ţinea cozile alea umede învelite în staniol şi se păcălea că nu îi transpiră palmele. A urcat într-un sulfet. Şi-a imaginat îmbraţişarea, dorul ei, liniştea, în sfârşit liniştea că e acolo unde trebuie. A mai făcut două ture nervos pe palier înainte să sune la uşă. Dacă zice nu!? Nu se poate! Mă iubeşte, clar, mă iubeşte!

Eh, nu, că asta e prea mult ca să fie dragoste! O să mor! Ce naiba!?  Credea că o să îi sară inima din piept. Efectiv îşi auzea pulsul şi simţea că îl ia cu ameţeală.

Mihai unde e, mă?

Bă…s-a dus să se împace cu Laura…

Hă? Iar?

Dap…de data asta cred că e pe bune. Weekendul ăsta nu-i vedem, o să fie romantici. Sper că e singură, că altfel o să cam doară…

Mihai?

Ăăă, sărutmana! Ce faceţi?…Eu…eu o caut pe Laura…

Sângele din tâmple a început să i se scurgă treptat spre picioare. Era într-un fel uşurat că nu e ea. Aşa o să mai afle una alta şi ştie cum să o abordeze.

Mihai?

Bună ziua, domnule Constantin! Ce faceţi? Sunteţi în vizită? Voiam să vorbesc un pic cu Laura şi are…are telefonul închis.

De ce acum, mamă? De ce acum, Mihai?

Nu înţeleg…Strangeţi…Se mută? Ce e?

Mihai, Laura nu mai este. S-a îmbolnăvit şi am desoperit prea târziu. Nu ne-a mai ajutat nici chimioterapie, nici nimic.

(…s-a trezit binedispus de dimineaţă şi a luat-o în braţe.

Opaa, azi pari că mă iubeşti, trebuie să profit de ocazie!

Hai, nu exagera!

Adora faţa ei senină când era împăcată şi liniştită, îi iubea zâmbetul şi lumina din ochi. Când îi dădea afecţiune înflorea. Numai că el nu se simţea aşa tot timpul. Ah, şi cât o ura tristă şi plângăcioasă!

Cu cine ai ieşit?

Termină!

O să îţi pară rău, Mihai! Tu chiar nu m-ai iubit niciodată?)

Se uita la povestea asta. Era în afara corpului lui şi urmărea cu râs isteric întâmplarea. Se învărtea în casa pe jumătate despuiată de Laura şi căuta să sune şi să i se deschidă iar. Moşii ăştia sunt de-a dreptul nebuni!

Fata a încercat să îţi spună când a aflat, dar a zis că ai pe altcineva, nu a vrut să te mai supere.

Cât te-a mai strigat şi cât a mai plâns! De ce nu ai venit mai devreme? Nu ştiam ce să facem să îi mai alinăm sufletul şi acum…

Lasă-l, Maria, nu e vina băiatului. Iart-o, Mihai, suferă şi ea!

Aveţi telefonul ei?

Cum?

Cartela…pot să iau eu cartela?

Nu ştie când a început şi când a încetat ţiuitul din urechi. S-a trezit în holul casei lui cu o hârtie cu desenul către un mormânt şi un buchet de cozi umede şi reci. I s-a despărţit toracele în două. Ştia că nu o să se mai lipească la loc vreodată.  Nu se mai dispera să se adune, dar voia orice să îi treacă. Dacă te doare aşa tot timpul, mori.

Două zile de întuneric. Două zile de el aşa cum era. Fără nicio lacrimă. Durere seacă. Seacă. Alcool. Ţigări. Noapte. Beznă. Durere seacă. Şi multe:

Bunăăăăă! Sunt Laura. Ok, știai. Hehe. Mda, acum am puțină treabă, dar te sun eu imediat. Lasă-mi un mesaj dacă e urgeeent…

Bunăăăăă! Sunt Laura. Ok, știai. Hehe. Mda, acum am puțină treabă, dar te sun eu imediat. Lasă-mi un mesaj dacă e urgeeent…

Bunăăăăă! Sunt Laura. Ok, știai. Hehe. Mda, acum am puțină treabă, dar te sun eu imediat. Lasă-mi un mesaj dacă e urgeeent…

Bunăăăăă! Sunt Laura. Ok, știai. Hehe. Mda, acum am puțină treabă, dar te sun eu imediat. Lasă-mi un mesaj dacă e urgeeent…

Bunăăăăă! Sunt Laura. Ok, știai. Hehe. Mda, acum am puțină treabă, dar te sun eu imediat. Lasă-mi un mesaj dacă e urgeeent…

…Ba te-am iubit!

 

Epilog

Calling Iulia: Bună. Ce faci? (…) Da, da, sunt ok, voiam să văd ce mai e cu tine. (…) Am avut multă treabă, Iulia. (…) Hehe, da, să tot fie vreun an, dar noi o să fim mereu prieteni, nu? (…) Mda, acum se anunță ceva mai lejer, dar nu aș vrea să intervin în ceva dacă… (…)A, bun, și eu. Mi-ar plăcea să te văd. Bem ceva? 

Citeşte şi: Poveste fără cap şi coadă (I), Poveste fără cap şi coadă (II), Poveste fără cap şi coadă (III)

Reclame

Un gând despre &8222;Poveste fără cap şi coadă (IV)&8221;

  1. fii precum soarele, apari mereu si mereu.
    astfel poate se mai trezeste in constiinta fiecaruia ca toata bogatia noastra este ceea ce avem in prezent. trebuie sa nu mai fim judecatori si sa ne acceptam mai mult unul pe altul. altfel riscam sa facem greseli repetitive.
    Monica, primeste acest gand bun din partea mea si care sa insemne totodata si incurajarea de a posta in continuare. o noapte linistita si numai bucurii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s