Miracol de Craciun: te iau de nevastă

Standard

te iau de nevasta

Încep cu mărturisirea amară că, deși mai mult decât orice de Crăciunul ăsta mi-am dorit să îmi schimb statutul de la singură la logodită (asta pentru cei care nu utilizează facebook, dar a se citi corect socialmente “my status from single to engaged”), acest lucru nu mi s-a întâmplat. Dar mă mențin optimistă (în fine, încerc să mă mențin, deși e sala închisă, mama gătește bine și prietenii îmi sunt la munte, doi câte doi, cum cere eticheta).

Acum, roasă de invidia eșecului fix în miezul festivităților crăciunistice, când fără poleială “viața e pustiu”, mă răzbun pe tot ce prind proaspăt logodit cu tot veninul pe care sunt în stare să îl produc, că, na, în fond, dacă abia te-ai logodit, ce cauți să citești blogul ăsta și ce-ți mai pasă ție de ce zice lumea despre momentul tău magic?

Să nu uităm să excludem din dezbatere logodna din milogeală / pisălogeală când el cedează fie la rugamințile maică-sii (a lui, a ei, ce mai contează!?), fie la insistențele viitoarei-viitoare-neveste, că tot au vechime, blonda aia de la muncă pare să îl placă pe altul și nu prea îi mai răspunde la telefon, femeia pe care o iubește de fapt are un copil și mai așteaptă unul (și nu crede că e al lui) și, oricum, ăsta-i cursul vieții. Un soi de “de Crăciun fii mai bun”.

În plus, aș vrea să convenim, pentru ușurința exprimării și a citirii, că cererea vine de la el și acceptul de la ea, că statistic cam așa stau lucrurile și nu am văzut în pozele de anul ăsta decât inele pentru ea. Așadar, să dezbatem iubirea tânără, neîncercată, plină de speranță și grăbită să bifeze etape. Și cum nu prea e mare greutate în spate, sărbătorile din an tind să fie momentele perfecte de iubit. (Nu mă porniți cu Valentine’s Day, pe toți sfinții, vă rog!)

Deci, ce te pocnește tinere îndrăgostit să ajungi să crezi că pentru ea cadoul ideal anul ăsta, fix de Crăciun, este inelul de logodnă? E lipsa de bani? În sensul că oricum voiai să cazi în genunchi și s-o implori să-ți bucure fiecare ziulică până la moarte cu prezența ei și nu ți-a mai ajuns și de un fular? Vă cunoașteți atât de puțin încât nu știi ce-i place? Atunci ce te-a trăznit!? Nu vrei să mai aștepti să vezi dacă îți place femeia cu adevărat sau dacă și ea decide că numai șosetele tale vrea să le spele pentru tot restul vieții? Nu ai imaginație? Fucking google search “idei de cadouri pentru ea”!

Se spune că dragostea e oarbă și îți cam ia mințile, dar fă un efort de gândire – la imaginație am stabilit deja că mai lucrăm – tu îi oferi un ceainic și ea te cere de bărbat, cu ce accesoriu crezi tu că ar putea ea să facă asta…Deci, cum? Nu postezi pe facebook!? Nu-ți suni familia? Te gândești unde în altă parte să dormi la noapte? Păi, de ce? De ce? De ce?

Cu siguranță că ea o să îți arate că se bucură și e puțin probabil să spună nu (ori că vrea, ori de jenă) și te trezești prin martie cu planuri concrete, panică și replici de bădăran, de genul, “îmi pun lațul de gât, da’ măcar mănânc o mâncare caldă”. Au mai scăpat unele, săracele, numai ele știu cum, și au făcut la loc 1în1 din 2în1 ăsta, declarând inelul doar un simbol de iubire (cum ar trebui să fie) și…atât, „ATÂT” scris cu litere mari și ușurare. Adică, nu că nu aș vrea să fiu cu tine, dar dacă nu merge relația asta, măcar nu-mi ruina Crăciunul pentru câțiva ani de-acuma. Să mai prind și unul viitor în depresie, abia aștept să mă gândesc la fiecare „Moș Crăciun cu plete dalbe” la cum mi-am ratat eu fericirea că nu m-am măritat cu Gigel.

Ce s-a întâmplat cu bărbații? Nu era “cool” să nu vrei să te legi la cap și s-o lași să te alerge? Am devenit și mai superficiali? Până și logodna “se face” pe bandă, în grabă și pană de idei, doar tastând la POS? Nu dați cu pietre, cred în declarațiile sincere și în voința amândurora de a-și duce mai departe iubirea peste ani, dar prea a devenit un trend anul ăsta. La ce oare se așteaptă dătătorul de inel? „Miracol de Crăciun, mă ia și pe mine cineva!? Daaaaaaaaaa”

Dap, am sunat-o pe mama după Crăciun și i-am spus că nici anul asta nu mă mărit. E bine…gătește compulsiv.

Anunțuri
Notă

Celor 59 de confesori de care mă bucur astăzi, le doresc să nu îi uite Moș Crăciun anul ăsta, să le aducă liniște dacă nu o au si sentimente bune împărtășite! Să vină cu cadourile dorite, dar și cu înțelepciune și putere. Crăciun fericit, dacă simți să sărbătorești, din orice motiv ai face-o! Iar dacă nu simți, mergi la culcare, Moș Craciun vine numai după de adormi. Mai vorbim mâine 😉Imagine

Hai, pe bune, unde ești?

Standard

Vânătoarea ne stârnește, știm cu toții, adică ne și sperie, ne și place; îți aduce satisfacție să muncești pentru un ceva dorit și după aia să îți înfigi călcâiul victorios în vânatul proaspăt, istovit, dar ușurat că a încetat cursa și poate să își întindă mușchii spre relaxare.

Câteodată vânatul e fad, leșinat, ce vezi, cam aia primești și știi de la început ce gust o să aibă. Îl mesteci mai încet sau mai repede – depinde cât l-ai alergat – și, de cele mai multe ori, te saturi cam dintr-un sfert. Mai iei o pauză, vezi dacă îți mai trebuie sau ești deja de-a dreptul sătul. Mai guști puțin, fie pentru că ești masochist, fie din naivitate, oricum căutând numai să descoperi un gust nou, mai bun, altfel. Eh, dar nu e nimic spectaculos; așadar cercetezi iar zările, îți alegi ținta, întinzi arcul, încarci pușca, încordezi bicepsul, fluturi din gene, o iei de la capăt cu vânatul așa cum știi tu mai bine și…știi ce urmează.

Dacă te mână foamea sau gustul fin, nici nu știi și nici nu-ți pasă; tot ce vrei este să reușești să îți potolești nevoia de ceva sau dorința de altceva. Contează să te liniștești un moment pentru că ai căpătat un ceva nou și cu el speranța. Poate e ăsta gustul de care nu mă voi plictisi niciodată, poate e atât de puternică senzația că îmi trebuie numai puțin în fiecare zi și o să îmi ajungă, o să mă țină, nu o să mai caut, o să mă opresc din alergat. Poate, dar mai așteaptă…

Câteodată vânatul este fabulos, te aleargă și te ostenește, apoi te lasă să îl guști numai puțin, ca să înțelegi bine ce poți să pierzi dacă renunți; te liniștești și îți permiți să adormi, istovit de alergătură, crezând c-a dat norocul peste tine cu o asemenea pradă și te trezești singur și mai înfometat ca niciodată, neînțelegând că greșeala supremă a fost să crezi că meriți gustul și, mai ales, că îl poți avea permanent, fără să mai faci efort, fără să îți faci sursa de plăcere invalidă și incapabilă să mai alerge. Vânatul tău fabulos a rupt-o din nou la fugă spre vânători mai abili, mai puțin impresionați de gustul și culorile lui, versați în ale nepăsării și care știu să îi ofere ei vântului tău senzația de vânător.

Dar, dacă trece suficient timp, vânatul fad și vanatul fabulos se amestecă cu toate celelalte victime, ale tale, ale lui, ale ei, se simt și unul și celălalt prea puțin gustate și plictisitoare, stafidite de lipsa de atenție și privesc cu ochii mari spre oricine, spre tine, spre el, spre ea, spre oricine le trece prin preajmă. Vor să îi dea oricui bucățică cu bucățică din tot ce au și nu le mai trebuie dacă tot nu nu au cu cine să împărtășească bucuria degustatului.

Și, da, rolurile se amestecă, nu suntem niciunul pe deplin echipat să jucăm un singur personaj. Suntem pe rând sau concomitent (norocoșilor!) vânat și vânător, învățăm cu toții și să ne împiedicăm delicat și să tragem vitejește la țintă, lăsăm în urmă câteodată vânat făcut bucăți-bucățele după bunul nostru plac, pentru ca altă dată să ne dăm peste cap înventând cu orice preț rețete ingenioase menite să ne îmbunătățească gustul și să ne țină vânătorii interesați și îndestulați. Dacă până acum nu ai fost decât unul dintre personaje, stai liniștit, o să ți se întâmple să îl joci și pe celălalt. Nu, nu e un blestem, e o datorie să înveți să dai și să primeși, să știi cum să prinzi pe cineva din care să te înfrupți așa cum dorești, dar și să îți hrănești victima cu gustul tău bun măcar din când în când ca să nu o pierzi înfometată și să nu o omori mai devreme decât îi era timpul.

fantasy archer girlOk…ok…acum…eu mă prezint cu suficientă energie să mai alerg vânat și cu suficientă cărniță negustată să mai bucur papilele fine ale unui vânător. Da, domnule, am! Am într-o mână arcul cu care trag la mare și mică distanță și în cealaltă un mușchi delicios din care să te hrănești câte puțin în fiecare zi. Sunt pregătită. Vreau savoare fără condimente nepotrivite și arme numai pentru apărare. Și, cum am decis că speranța găsirii gustului totdeauna neplictisitor și a împărtășirii bucuriei degustatului zilnic este ceea ce ne face să mergem mai departe, eu cred că și tu ești echipat la fel.

Deci, hai, pe bune, unde ești?

Play this! Rămâi optimist! 😉