Este de ajuns iubirea?

Este de ajuns iubirea? Eu cred ca da. Ea spune ca nu.

Cand te-am cunoscut zambeai si luminai incaperea. Acum esti trista si neplacuta. Vrei mai mult. Mereu vrei mai mult. Ce mai vrei, femeie nebuna, de la mine? Ce sa iti dau sa iti potoleasca foamea de bine? Cum sa fac sa fiu altfel? Ti-am pus graul sub calorifer sa cresca mare sa crezi ca iti merge bine la anul. Ti-am pus tricolul purtat pe perna cand ai fost plecata sa te simt mai aproape. Am suferit de foame cu tine ca sa putem sa ne facem un cadou de Craciun. Ti-am luat flori de ziua ta cu ultimii mei bani de pranz. Am plans cu tine la boala si am ras cu tine de copiii caraghiosi din parc.

Tu vrei mai mult. Tu vrei orhidee. Tu vrei sa te insotesc pretutindeni. Tu vrei sa iesim in locuri cu pretentii ca sa te simti femeie si vrei de Craciun mai mult decat o carte (care-ti place si care te imbogateste, dar e doar o carte). Tu vrei coliere si plimbari pe malul oceanului. 

Eu…eu doar te iubesc si te vreau asa cum te-am cunoscut. Tu…tu spui ca nu e de ajuns si vrei sa fiu mai bun. Straluceai goala in camera mica si o faceai un castel, temnita dorita a sufletelor noastre insetate de apropiere. Cand ne-am ratacit? Cand ai devenit rece si lacoma, acra si urata? Cand ti-ai transformat lumina chipului in cenusa si parul in serpi? Cand a devenit corpul tau tanar si frumos lemn putred si aspru? 

Tu…tu vrei mai mult decat iubirea mea. E prea putin. A devenit prea putin. Vrei mult. Mult. Mult prea mult sa am sa iti dau. Vrei, vrei, vrei si ai uitat sa dai. Eu…eu nici nu iti mai cer. Eu sper doar sa iti aduci aminte. Ai uitat ca odata erai norocoasa ca ma ai pe mine si nu iti mai doreai nimic altceva. Ai uitat ca tot ce iti doreai erau bratele mele si noptile lungi de dragoste nebuna si credula. Ai uitat cat ti-a placut inelul meu din frunza de lalea pe care ti-am facut-o cadou de 8 martie. Ai uitat ca visam frumos la libertate si la nemurirea iubirii noastre.

Doamne, cand te-am pierdut? Cand ai devenit tu orice femeie? Cand ti-ai ascutit prima data vocea si eu nu am observat? Cand a muscat cancerul lumii din carnea ta alba? Cand ai inghetat patul nostru in aschii taioase? Unde esti tu, iubita mea, cu zambet si ochi calzi, cu drag pe buze si in suflet? Unde e sufletul meu oglindit in tine si viata mea frumoasa cu sarutari pe ochi si frunte si brate calde de femeie indragostita?

Te vreau inapoi!

„Vin.”

 Poti?

 „Ma ierti?”

 Ramai?

 „Sunt norocoasa ca te am.”