Cand incepem sa traim?

Standard

 
Am trait prea multe noi, oamenii, ca sa mai poata sa ne surpinda ceva. Stim prea multe lucruri despre mersul vietii ca sa uitam sa fim prevazatori si sa nu avem asteptari clare ale unei anume situatii. Am trait prin carti, prin filme, prin experientele altora, zeci, sute de vieti, prea mult ca sa nu fim acum atotstiutori.
 
Astfel, am invatat pe nesimtite sa asteptam pana cand lucrurile se intampla asa „cum trebuie”, pana cand avem prietenul perfect, job-ul perfect, relatia perfecta, casa perfecta pentru ca atunci cand le vom avea pe toate acestea sa incepem sa traim. Pana la punctul asta, viata noastra pare a fi un lung sir de cautat si respins variantele imperfecte. Sau, pentru destul de multi, un compromis acceptat, dar temporar, pana cand le va iesi in cale norocul.
 
 
Cand viata ta de acum nu seaman cu proiectia pe care ti-ai facut-o despre tine la varsta asta pe cand erai copil, adolescent sau chiar acum un an, sa zicem, ai, de cele mai multe ori, sentimentul ratarii – „Nu am realizat nimic pana acum”. Si daca ai fi putut fi fericit? Daca locul de munca la care ai renunat acum 4 ani era cel in care te-ai fi regasit chiar daca nu era sus, tot mai sus in birourile unei multinationale? Daca barbatul lasat in urma pentru ca nu isi dorea o cariera era cel care ti-ar fi alinat sufletul si ti-ar fi inseninat diminetile? Daca prietenul care ti-a gresit nu ar mai fi facut-o inca o data doar pentru ca asa fac oamenii slabi si ti-ar fi stat alaturi cand aveai nevoie?
 
 
Suna-ti mama, daca esti norocos sa o ai inca, si las-o sa iti spuna pentru a mia oara ca trebuie sa te imbraci si sa mananci mai bine. Priveste-o si saruta-ti iubita de dimineata chiar daca te-ai culcat suparat ca nu a vrut sa mai mearga in oras si te-ai gandit ca asa femeie plictisitoare nu iti mai trebuie. Suna-ti iubitul si spune-i ca iti lipseste chiar daca el nu o face si te gandesti ca nu poate sa se termine cu bine relatia cu un om rece. Cantareste bine cat conteaza pentru tine renumele sau incantarea unei activitati care iti aduce placere.
 
 
Schimbarea este benefica, nu trebuie sa renuntam sa vrem mai mult, dar sa avem grija sa nu cadem prea des in capcana asta. Ai grija sa nu iti doresti mai mult pentru ca asta se asteapta de la tine, pentru ca asa vor si fac altii, pentru ca asa era in plan si nu poti renunta la asta. Intreaba-te daca iti lipseste cu adevarat ceva sau ce ai acum este exact ce iti face bine, chiar daca nu stiai ca asa trebuie sa arate viata ta ca sa iti fie bine.
 
 
Opreste-te din cautat si traieste-ti minutele, orele, zilele asa cum stii mai bine ca sa te simti implinit. Fa-ti planuri si lupta pentru ele, dar nu uita ca atunci cand nu iti ies numai cativa oameni iti mai stau aproape. Ai girija de ei daca ii pretuiesti pentru ca nu stii pentru cat timp sunt acolo. Si daca astepti sa te bucuri de relatia ta cand vei fi ceva mai echilibrat financiar si cand vei ajunge in sfarsit in pozitia mult ravnita, te gadesti ca poate nu o vei mai avea si ai irosit mult timp fara sa te bucuri de ce pusesei „la pastrare”? Si daca astepti sa iti vizitezi tatal numai atunci cand vei avea slujba care sa te faca mandra si un prieten despre care sa-i povestesti, te gandesti ca poate nu vei mai avea cui sa o faci?
 
Uitam sa traim, asteptam sa fim noi asa cum ne visam si pana atunci ratacim in cautarea noastra cand, de fapt, fiecare zi care trece este o frantura din viata pe care o vom fi trait de fapt. Uitam sa ne bucuram azi de oamenii care ne sunt in jur pentru ca asteptam altii mai buni. Amanam intalniri, amanam copii, amanam vacante si clipe de singuratate pentru ca nu suntem ceea ce ne-am dorit si trebuie sa mai muncim putin la asta. Alergam sa nu ratam sanse si pierdem, una cate una, zilele noastre pretioase si numarate, ca sa ajungem acolo unde credem ca trebuie sa fim, uitand sa ne intrebam daca totusi nu suntem fericiti aici si acum.
 

Cand incepem sa traim?

Anunțuri

"Sa vedem ce o fi…"

Standard

Ne traim viata in umbra lui “sa vedem ce o fi”, protejati astfel de esecul planurilor noastre. Ne punem dorintele deoparte si le marturisim rar, foarte rar, astfel incat sa nu riscam sa spunem „nu am putut”.
 
Traim relatii, intalnim oameni, avem experiente innorate de gandul nereusitei si declaram lumii intregi ca ne pasa mereu mai putin. Astfel, lumea intreaga, ca si cum i-ar pasa ei vreodata cu adevarat de tine, poate sa ramana indiferenta la nereusita ta pentru ca nu o cunoaste.
 
Eu ma simt constransa de planuri, nu vreau sa imi planifice nimeni timpul, viata, vacantele, munca. Nu se poate mereu asa, insa cred cu tarie ca este important sa declari ce iti doresti, sa spui sus si tare ce vrei si ce crezi pentru ca numai asa cei din jur vor sti. Cu rezerva bunului simt, viata noastra ar trebui sa fie o suma a dorintelor noastre si un drum spre atingerea acestora. Atat timp cat nu ranim, avem dreptul sa ne razgandim, avem voie sa spunem „nu mai vreau asta” si sa pretindem intelegere.
 
AsteptareSuntem vinovati cand nu ni se raspunde asa cum ne dorim macar, daca nu mai mult, pentru faptul ca noi nu am spus ce asteptari avem. Oamenii din jur nu trebuie sa fie motorul vietii noastre. Noi suntem cei care pot face sa ne fie mai bine. Eu pentru mine, tu pentru tine, el pentru el si asa mai departe. Norocos e cel care gaseste oameni cu dorinte similare, traind o etapa de timp identica sau complementara. Celorlalti nu le ramane decat sa actioneze.
 
Lamentarea si asteptarea sunt pentru multi a doua natura. Ii cunoasteti pe „Eu nu am noroc”, „Numai mie mi se intampla lucruri rele”, „Pe mine nimeni nu ma asculta”, „Eu nu pot sa fac asta”, „Numai daca stii pe cineva, poti”, „Normal, el are mai mult timp sa (…)”, „Ei nu ii pasa decat sa iasa, eu vreau altceva” si pe rudele lor? Cred ca sunt toate nume de botez ale celor nascuti in familia Lenes. Si daca tot ti s-a intamplat sa te nasti in aceasta familie, daca ai avut acest nenoroc, cred ca trebuie sa ai macar putinta sa nu ii invinovatesti pe cei nenascuti in ea. Cu ce sunt ei de vina?
 
Da, e mai usor sa spui ca e vina altora, ca nu poti si gata. Da, imi este asa lene uneori sa fac orice. Sunt momente cand nu imi doresc decat sa zac in confortul netrebuintei mele, dar daca vreau sa obtin ceva, trebuie sa ma ridic sa o fac. Daca nu ma ridic, nu am voie sa cer si, cu atat mai putin, sa ma plang ca nu se intampla. Daca vreau ordine, trebuie sa pun rufele murdare in cos, sa spal vasele din chiuveta, sa arunc ambalajele, sa imi pun lucrurile la loc. Daca vreau curatenie, trebuie sa sterg praful si sa spal pe jos. Daca vreau sa fiu in forma, trebuie sa fac sport. Daca vreau sa invat ceva, trebuie sa citesc. Daca vreau sa mananc, trebuie sa gatesc. Sunt multe, multe astfel de exemple marunte. Si…daca vreau recunoastere, trebuie sa muncesc si sa am rezultate. Daca vreau iubire, trebuie sa o ofer la randul meu. Daca vreau prieteni apropiati, trebuie sa am si eu grija de ei. Daca vreau copii… 🙂
 
Este o descriere simplista a cailor de reusita in viata, insa cred ca este un fir de urmat. Cunosc foarte bine piedicile, neputinta, oboseala, esecul, dezamagirea, lipsa de forta si deznadejdea. Cred insa ca, la baza, trebuie sa stim ca numai noi putem face sa ni se intample lucruri bune. Nu cu bagheta magica, nu cu norocul prostului, nu cu mila altora, ci cu determinare si vointa, cu puterea de a te ridica, de a nu acuza si de a iti urma calea dorita. Destinul exista, dar il poti condimenta asa cum iti place tie. Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista. Dar iti da! Este alegerea nostra daca folosim ceea ce ne este dat sau daca stam si asteptam sa primim mai mult.
 

Oricat de greu ar fi uneori, imi doresc sa gasesc putere sa nu mai spun „sa vedem ce o fi”, ci „vreau sa fie asa” si sa fac tot ce pot pentru asta. Desi ma ia ameteala la gandul ca pot gresi, ca poate oamenii vor rade de mine, ca poate va trebui sa spun „nu am putut”, ca nu mai am voie sa dau vina pe altii, promit sa incerc! Practice makes perfect!

Este de ajuns iubirea?

Standard

Este de ajuns iubirea? Eu cred ca da. Ea spune ca nu.

Cand te-am cunoscut zambeai si luminai incaperea. Acum esti trista si neplacuta. Vrei mai mult. Mereu vrei mai mult. Ce mai vrei, femeie nebuna, de la mine? Ce sa iti dau sa iti potoleasca foamea de bine? Cum sa fac sa fiu altfel? Ti-am pus graul sub calorifer sa cresca mare sa crezi ca iti merge bine la anul. Ti-am pus tricolul purtat pe perna cand ai fost plecata sa te simt mai aproape. Am suferit de foame cu tine ca sa putem sa ne facem un cadou de Craciun. Ti-am luat flori de ziua ta cu ultimii mei bani de pranz. Am plans cu tine la boala si am ras cu tine de copiii caraghiosi din parc.

Tu vrei mai mult. Tu vrei orhidee. Tu vrei sa te insotesc pretutindeni. Tu vrei sa iesim in locuri cu pretentii ca sa te simti femeie si vrei de Craciun mai mult decat o carte (care-ti place si care te imbogateste, dar e doar o carte). Tu vrei coliere si plimbari pe malul oceanului. 

Eu…eu doar te iubesc si te vreau asa cum te-am cunoscut. Tu…tu spui ca nu e de ajuns si vrei sa fiu mai bun. Straluceai goala in camera mica si o faceai un castel, temnita dorita a sufletelor noastre insetate de apropiere. Cand ne-am ratacit? Cand ai devenit rece si lacoma, acra si urata? Cand ti-ai transformat lumina chipului in cenusa si parul in serpi? Cand a devenit corpul tau tanar si frumos lemn putred si aspru? 

Tu…tu vrei mai mult decat iubirea mea. E prea putin. A devenit prea putin. Vrei mult. Mult. Mult prea mult sa am sa iti dau. Vrei, vrei, vrei si ai uitat sa dai. Eu…eu nici nu iti mai cer. Eu sper doar sa iti aduci aminte. Ai uitat ca odata erai norocoasa ca ma ai pe mine si nu iti mai doreai nimic altceva. Ai uitat ca tot ce iti doreai erau bratele mele si noptile lungi de dragoste nebuna si credula. Ai uitat cat ti-a placut inelul meu din frunza de lalea pe care ti-am facut-o cadou de 8 martie. Ai uitat ca visam frumos la libertate si la nemurirea iubirii noastre.

Doamne, cand te-am pierdut? Cand ai devenit tu orice femeie? Cand ti-ai ascutit prima data vocea si eu nu am observat? Cand a muscat cancerul lumii din carnea ta alba? Cand ai inghetat patul nostru in aschii taioase? Unde esti tu, iubita mea, cu zambet si ochi calzi, cu drag pe buze si in suflet? Unde e sufletul meu oglindit in tine si viata mea frumoasa cu sarutari pe ochi si frunte si brate calde de femeie indragostita?

Hand Reaching

Te vreau inapoi!

„Vin.”

 Poti?

 „Ma ierti?”

 Ramai?

 „Sunt norocoasa ca te am.”