Notre Drame

Standard

E iureș de păreri de rău legate de incendiul de la Notre Dame și pe bună dreptate!
Dincolo de pițiponceală și pretextul de a îți mai pune mufa pe rețelele sociale cu obiectivul turistic pre-nenorocit în spate (da, mufa e mereu în prim plan, nu frumusețea de clădire), apare o nevoie autentică de simboluri “grele”, cu valoare în spate, cu istorie, simboluri autentice și validate de timp la care să ne raportăm, chiar dacă nu știm întotdeauna cum. Sunt ancore în istorie de care avem nevoie ca să nu umblăm (și mai) bezmetici. Unii.

Alții, aici, local, nu își permit raportare la simboluri. În România anului 2019 nu ne permitem să plângem cu adevarat tragedii ca aceasta pentru că sunt altele, culmea și mai șocante – ne gândim că ordinea salvarii este OM și apoi Obiect/Vestigii – dar care nici măcar nu ne mai ating:

  • un copil moare înecat în fosa septică din curtea grădiniței unde era trimis în grijă și pentru că și-a însoțit fratele la toaletă…UN COPILAȘ ROMÂN MOARE ÎN 2019 SUFOCAT ÎN CĂCAT!
  • o femeie de 25 de ani a fost plimbată 40 ORE, CU ARSURI FOARTE GRAVE, între spitalele din Tulcea, Sibiu, Timișoara, apoi înapoi la Constanța din cauza unor bâlbe și întârzieri de dotare a spitalelor, ca să ajungă apoi, numai cu efortul familiei, în Belgia
  • trecerile la nivel cu cale ferată omoară oameni stupizi în moduri stupide pentru că suntem educați să fim șmecheri la volan, iar regulile sunt făcute să fie încălcate și “unsă” iertarea uneori dacă nu e trenul cel care te prinde primul; suntem campioni europeni la numărul de morți pe drumurile patriei!
  • în școala românească, o elevă este TUNSĂ ÎN CLASĂ DE DIRIGINTA care pune și alte colege ale fetei să tundă și ele la părul vopsit cu șuvițe blonde!
  • habar nu am de un procent, dar semnificativ de mulți cunoscuți lucrează în România fără a avea salariul declarat total în cartea de muncă – cui îi pasă de pensia lor? (care sunt șansele să o prindă, oricum, cu așa sistem de sănătate, drumuri și politică de mediu, nu?); cui îi pasă de veniturile lor diminuate când au curajul (prostia?) să facă un copil? dar un credit de casă?

Avem enorm de multe WC-uri în curte, câini în lanț, URĂ (nu, nu numai în suflet, în comportament, în decizii, în viața de zi cu zi, în ochi), indolență, nepăsare, jeg; dacă nu ne pasă de simboluri culturale este pentru că trăim aici și așa.

România de azi nu are nevoie de simboluri, se pișă pe ele, ca pe vot, și se poartă ca vărul cretin și prost educat, care poartă branduri și nu se spală pe dinții din gura spurcată cu care râde de oamenii care muncesc și au valori.
#ungând

Îmi place să scriu!

Standard

Îmi place să scriu! Dacă aș putea să fac bani din asta probabil că nu aș mai ieși din casă niciodată. Aș fi baba nebună, dar modernă, care își comandă totul online. Aș râde de pe balcon la copiii de pe stradă și ei nu m-ar băga în seamă, ba ar fugi chiar, pentru că au auzit în cartier că sunt o vrajitoare în ochii căreia, dacă te uiți, îți pierzi mințile și începi să dai inapoi în loc să înaintezi în vârstă.

Aș iubi copiii, chiar dacă, probabil, nu i-aș avea pe ai mei. Iubirile online nu mi-au ieșit niciodată și, până la urmă, ar trebui să ies din casă ca să am grijă cum trebuie de ei.

Probabil că aș mirosi tare urât dacă aș face bani din scris, dar aș avea cu siguranță un dulap plin de cosmetice mișto. M-aș pierde în ecran și tastatură și aș uita de duș cu zilele, dar m-aș simți ca nou-născută la fiecare vizită anunțată a prietenilor pentru care aș găti mese de seară bune cu vin roșu, amintiri, râsete și parfum. Aș avea o menajeră! Ca și gătitul, curățenia nu este punctul meu forte, însă la gătit pun drag și mai iese, la curățenie sunt numai blesteme și ură, iar eu aș vrea să îmi mențin o atitudine mereu pozitivă. Menajera mea ar fi discretă și ar face curat cândva când eu nu aș fi conștientă de asta – oamenii care fac chestii pentru mine, iar eu îi plătesc pentru asta îmi provoacă un disconfort major.

De fapt, probabil că nu aș mai sta în cartier dacă as face bani din scris – m-aș muta negreșit într-o casă cât mai pe plajă, unde nu ar fi iarnă niciodată, doar furtuni pe mare, și unde nu aș avea pereți, doar geamuri, să simt că trăiesc în aer liber, dar să îmi dau drumul la aer condiționat atât cât am eu chef!

 

Nu aș fi hater dacă aș face bani din scris, m-aș bucura că am scăpat de proști și că ei se luptă în continuare să nu fie uitați cu postări ridicole, cu limba română măcelărită, cu frizuri greșite și zâmbete forțate, cu depresii, insomnii și goluri mascate de țoale moderne și poze aranjate.

Aș fi autist pentru lume și sufletul petrecerii pentru prietenii mei și mi-aș lua o casă mare mare care să îi încapă pe toți și ei s-ar înțelege de minune și am avea cele mai tari întâlniri de weekend la casa mea de pe plajă. Nu cred că aș merge prea des la munte dacă aș face bani din scris. Poate cu elicopterul direct în cabana cu șemineu și pom de Crăciun idilic, vin roșu în pahar corespunzător și un șemineu mai de poveste decât poveștile pe care le-aș scrie.

Aș avea timp să îi iubesc cum trebuie pe toți cei pe care îi iubesc acum și pentru care nu am timp și aș uita de restul lumii urâte.

Cred că primul paragraf este greșit. Ah, asta nu ajută la făcut bani din scris! Dacă aș face bani din scris aș bate lumea în lung și-n lat fără restricții, aș trăi locuri și oameni, aș compune experiențe în zile și în cuvinte și aș rupe orice fel de constrangere socială care acum îmi spune cât din tot ce visez este imposibil. Aș arăta impecapil și aș participa la vernisaje unde le-aș spune “eu nu înțeleg“ celor cu artă care îmi este inaccesibilă.

Dacă aș face bani din scris, i-aș spune lumii cum să trăiască și ea ar fi de acord și nu ar mai uita de ea, de ei, de noi, de tot ce cu adevărat contează și îți aduce împlinire. Aș avea adepți și aș vrea să mă uite, să îmi ia cartea și să plece, să își trăiască viața fără mine, fără nevoi și fără îndoieli, iar eu să fac la fel cu a mea.

Mi-aș corecta trecutul și mi-aș ignora fricile spunând, în scris, fiecărui om ce a însemnat pentru mine și aș face o avere din încrederea lor – în ei, în mine și în noi. Editorul meu deștept nu ar șterge pasaje triste ca vinul vărsat pe canapeau bej, durerile fizice de dor, tocul rupt și țeava spartă, iubirile sfârșite în lacrimi și sufletele peirdute, ar înțelege că astea toate sunt tensiunea, lecția, morala, drumul către a ști că nimic, dar nimic din ce îți dorești fără să fi experimentat nu îți garantează fericirea. Iar eu voi fi scăpat de dorințe imposibile și voi fi făcut bani din scris, cu toate consecințele…

Normalitate!

Standard

CIcUG4PUEAAhkXE.jpg-large

Wow, oh, wow, the ‪‎#internet‬ looks so ‪#beautiful‬ today! ‪#‎LetThereBeColour‬‪#‎LetThereBeLove‬ ‪#‎LoveWins‬
‪#‎justice‬ ‪#‎equalrights‬ ‪#‎therightway‬
„No union is more profound than marriage, for it embodies the highest ideals of love, fidelity, devotion, sacrifice, and family. In forming a marital union, two people become something greater than once they were. As some of the petitioners in these cases demonstrate, marriage embodies a love that may endure even past death. It would misunderstand these men and women to say they disrespect the idea of marriage. Their plea is that they do respect it, respect it so deeply that they seek to find its fulfillment for themselves. Their hope is not to be condemned to live in loneliness, excluded from one of civilization’s oldest institutions. They ask for equal dignity in the eyes of the law. The Constitution grants them that right.”

Poate pentru ca de-aia

Standard

Poate ca nu exista rau mai mare pe lume decat sa pierzi pe cineva drag. Poate. De drame majore am fost ferita si nu am cunoscut alta durere mai profunda decat asta. Si nici cu asta, lucrurile nu si-au urmat decat un oarecare curs firesc, cu care te impaci mai usor, cu cateva derapaje serioase pe alocuri, dar cateva, cand oameni tineri si frumosi s-au dus de langa mine si ai lor si e pacat, mare pacat. In rest…ei. Aceia! Unici la momentul aparitiei si la fel ca restul la momentul plecarii.

cartiPoate ca unora nu le e dat. Poate…Poate aleg gresit. Mai degraba. Poate pun prea multa incarcatura in carcase fragile care pocnesc usor. Foarte poate…

Cica sa nu vorbesti despre pierderile tale ca se prinde toata lumea ca esti vulnerabil. Daca scrii public despre ele si mai rau. Oh, da! Ce drama! Asa, si, ce mai pierzi? Ce era mai important oricum s-a dus. Cine face pe durul si nu sufera la nicio pierdere e demult pierdut oricum.

Poate ca cel mai rau lucru pe care cineva il poate face altui om este sa ii taie aripile. Nu am ajuns inca acolo.

Cine spune ca un castel de carti nu rezista nu s-a gandit sa il construiasca pe orizontala. In fond, ce e rau cu mai putina fala si inaltime cand poti sa construiesti in loc ceva solid, cu baza puternica, unde cartie stau lipite pe toata suprafata si nu doar superficial, pe la margini? Mai discret si mai solid este, cu siguranta, mai puternic, mai ales cand toata lumea face castele frumoase in vazul lumii si fragile in bataia fiecarei respiratii.